Omul de afaceri, proprietarul lanțului hotelier Phoenicia și a lanțului de restaurant Spring Time, a investit o sumă de circa 7 milioane de euro în noua unitate hotelieră de lux de pe litoralul românesc.

Noul hotel este structurat în 144 de spaţii de cazare, însemnând camere, apartamente şi duplexuri cu terase ce depăşesc suprafaţa de 130 metri pătraţi. Toate spaţiile de cazare au finisaje şi dotări de lux.

La evenimentul de inagurare, care va avea loc în această după-amiază și-a anunțat prezența și premierul Mihai Tudose, conform agendei publice a prim-ministrului.

Lanţul Phoenicia are deja şapte hoteluri deschise pe litoral, urmând ca anul viitor să inaugureze alte patru, din care trei sunt în renovare, iar unul este investiţie greenfield.

„Anul viitor vom deschide complexul hotelier Belvedere, Amfiteatru şi Panoramic în Neptun Olimp, aflate acum în curs de renovare, de trei şi patru stele, şi Boutique Hotel la Năvodari, la anul, care este construit de la zero şi se doreşte ca standardul să fie de cinci stele plus”, spun reprezentanţii lanţului Phoenicia, citați de news.ro.

Aceştia subliniază că Phoenicia Royal vine să întregească sfera de leisure a grupului hotelier Phoenicia, a cărui istorie începe în 1997, odată cu achiziţionarea hotelului Majestic Mamaia.

Murad are la mare peste 4.000 de locuri de cazare funcţionale în mai multe hoteluri în Năvodari, Mamaia, Jupiter, Olimp şi Neptun.
Omul de afaceri a construit în ultimii zece ani mai mult de 2.000 de locuinţe în blocuri şi vile în Bucureşti şi Constanţa.
Mohammad Murad se află în Top 300 Cei mai bogați români pe locul 52, cu o avere estimate la 90-93 milioane de euro.