OMS: Epidemia de mpox, urgență de sănătate publică globală
Sursă: Dreamstime
Epidemia de mpox sau variola maimuței a fost declarată urgență de sănătate publică globală de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Boala virală s-a răspândit din Republica Democrată Congo și în țările vecine.
Epidemia de mpox declarată urgență de sănătate publică globală de OMS
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat miercuri epidemia de mpox, cunoscută anterior ca variola maimuței, o urgență de sănătate publică de interes internațional, cel mai ridicat nivel de alertă, pentru a doua oară în doi ani. Această decizie vine în urma unui focar de infecţie virală în Republica Democrată Congo, care s-a răspândit și în țările vecine.
Directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a informat că, după consultarea comitetului de urgență, s-a ajuns la concluzia că situația constituie o urgență de sănătate publică globală. El a menționat că mai mult de 14.000 de cazuri de infectare cu o nouă tulpină de mpox au fost detectate în Africa în acest an, iar cel puțin 500 de persoane au murit în urma epidemiei.
„Astăzi (miercuri), comitetul de urgență s-a reunit şi m-a informat că, în opinia sa, situația constituie o urgență de sănătate publică de interes internațional. Am acceptat această recomandare”, a declarat directorul general al OMS într-o conferință de presă.
Majoritatea cazurilor sunt ușoare
Epicentrul epidemiei se află în Republica Democrată Congo, dar în ultimele săptămâni, au fost raportate 90 de cazuri în țările vecine.
Mpox este o boală virală care se răspândește de la animale la om, însă se poate transmite și prin contact fizic direct cu o persoană infectată cu acest virus. Ea declanșează simptome similare gripei și apariția unor leziuni cutanate purulente. Majoritatea cazurilor sunt ușoare, dar în anumite condiții această boală poate ucide.
Reacțiile și măsurile internaționale
Centrele Africane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC Africa) au declarat, pentru prima dată, o urgență de sănătate publică de interes continental.
Jean-Jacques Muyembe-Tamfum, șeful Institutului Național pentru Cercetări Biomedicale (INRB) din RDC, a subliniat importanța declarării unei urgenţe pentru a obține fonduri necesare monitorizării și accesului la vaccinuri. El a recunoscut însă dificultățile întâmpinate într-o țară mare, unde instituțiile sanitare sunt deja suprasolicitate din cauza conflictelor și altor focare de boli, precum rujeola și holera.
CDC Africa a primit recent 10,4 milioane de dolari din fonduri de urgență de la Uniunea Africană pentru a răspunde la epidemia de mpox. Directorul general al CDC Africa, Jean Kaseya, a indicat că există un plan clar pentru asigurarea a 3 milioane de doze de vaccin în acest an, deși detaliile privind implementarea acestuia rămân limitate.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




