Declaraţia îi aparţine lui Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), care a precizat că rezultatele bune obţinute de unele sectoare economice i-au surprins chiar şi pe specialiştii din Finanţe.
“Creşterea economică nu s-a simţit pe partea de colectare a taxelor şi impozitelor, pentru că agricultura nu este fiscalizată. Alături de agricultură, la creşterea economică obţinută în  trimestrul III a contribuit exporturile, care se ştiu că sunt în creştere, sectorul de construcţii şi turismul, care a fost chiar o surpriză”, a spus oficialul MFP.

El a adăugat că speră ca această creştere economică să se consolideze şi în trimestrul IV. “Sper să se continue creşterea economică şi, probabil, la finele anului vom depăşi pragul de 1,5%”, a spus Lazăr.

Totuşi, el a menţionat că incertitudinile de pe piaţa internaţională vor afecta accesul la finanţare a companiilor din România.

In perioada primelor 9 luni, Produsul intern brut a crescut comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2010 cu 2,7%,  pe serie brută şi cu 2,6% pe serie ajustată sezonier.
Analiștii se așteptau la o creștere de aproximativ 3% față de aceeași perioadă a anului trecut.