Vineri dimineață, pe 24 martie, armata ucraineană a declarat că 1.020 de soldați ruși au fost uciși în ultimele 24 de ore în timp ce au lansat atacuri nereușite asupra orașelor Lyman, Avdiivka, Mariinka și Shakhtarske. Principalul lor obiectiv rămâne însă orașul minier Bahmut, potrivit Reuters.

„Inamicul nu și-a oprit asaltul asupra Bahmut„, a declarat Statul Major General al Ucrainei într-un raport.

Trupele rusești încearcă de luni de zile să cucerească Bahmutul, cu scopul de a-și extinde controlul asupra estului Ucrainei. Forțele ucrainene le-au ținut însă piept, la fel cum au făcut în Avdiivka, Mariinka și Shakhtarske, printre cele 80 de atacuri pe care le-au respins în ultima zi, a precizat armata.

Rusia nu a transmis nimic în legătură cu ultimele lupte, iar Reuters nu a putut verifica rapoartele de pe câmpul de luptă.

Ofensiva rusă a pierdut din forță

Oleksandr Syrskyi, comandantul suprem al forțelor terestre ucrainene, a declarat anterior că forțele sale vor începe în curând o contraofensivă după ce au rezistat campaniei de iarnă a Rusiei.

Potrivit acestuia, mercenarii Wagner, care au fost în fruntea asaltului Moscovei asupra estului și sudului Ucrainei, „pierd o putere considerabilă și se află în criză de energie”.

„Foarte curând, vom profita de această oportunitate, așa cum am făcut-o în trecut în apropiere de Kiev, Harkov, Balakliya și Kupiansk”, a spus Syrskyi, enumerând contraofensivele ucrainene de anul trecut care au recucerit porțiuni de teren.

Deocamdată, Rusia nu a reacționat la informațiile potrivit cărora trupele sale din Bahmut pierd din viteză. Evgheni Prigojin, șeful grupului Wagner, a avertizat însă cu privire la un contraactac ucrainean.

Juranliștii Reuters aflați în apropierea frontului de la nord de Bahmut au identificat semne că ofensiva rusă ar putea fi în declin. Într-un sat deținut de ucraineni la vest de Soledar, la periferia nordică a Bahmut, intensitatea bombardamentelor rusești a scăzut vizibil față de cele două zile anterioare.

Ucraina are nevoie să primească arme cât mai repede

Președintele ucrainean Volodmir Zelenski a spus că Europa trebuie să crească și să accelereze furnizarea de arme, cerând din nou rachete cu rază lungă de acțiune, muniție și avioane moderne, și să impună sancțiuni suplimentare Rusiei.

„Dacă Europa așteaptă, răul ar putea avea timp să se regrupeze și să se pregătească pentru ani de război”, a declarat liderul de la Kiev joi, 23 martie, în cadrul unui discurs video adresat liderilor Uniunii Europene, transmis dintr-un tren.

La summitul UE, liderii au aprobat un plan convenit de miniștrii de externe pentru a trimite 1 milion de obuze de artilerie în Ucraina în următorul an. Aceștia au discutat, totodată, despre securitatea alimentară globală și despre sancțiunile impuse Rusiei.