Declarând că ar fi inacceptabil ca Iranul să-şi construiască o armă atomică, Obama a adăugat: "Nu glumesc".

"Consider că atât guvernul iranian, cât şi cel israelian înţeleg că, atunci când Statele Unite spun că este inacceptabil ca Iranul să aibă arma nucleară, vorbesc foarte serios", a afirmat Obama într-un interviu acordat publicaţiei The Atlantic. Interviul a fost realizat luni, fiind publicat vineri, scrie Agerpres.

Luni, preşedintele Obama urmează să-l primească la Casa Albă, pentru convorbiri, pe primul ministru al Israelului.

Întâlnirea celor doi lideri survine în contextul în care SUA sunt îngrijorate de faptul că Israelul ar putea lansa un atac asupra siturilor nucleare din Iran, în următoarele luni, cu excepţia cazului în care ar primi asigurări ferme din partea Washingtonului în sensul că americanii sunt dispuşi să adopte un ton dur faţă de iranieni, scrie Reuters.

Barack Obama a apreciat în interviu că sancţiunile internaţionale împotriva Iranului sunt "mult mai eficiente decât se anticipase" şi că acestea oferă o şansă de a rezolva problema odată pentru totdeauna.

El a menţionat însă că, dacă demersul sancţiunilor eşuează, SUA nu renunţă la nicio opţiune, adăugând că este în "interesul profund" nu doar al Israelului, ci şi al SUA ca Iranului să nu i se permită să se doteze cu arma nucleară.

Întrebat în legătură cu relaţia sa destul de dificilă de până acum cu Benjamin Netanyahu, Barack Obama a afirmat că a cooperat îndeaproape cu acesta într-o serie de probleme, dar a recunoscut că relaţia lor este mai curând similară uneia de afaceri decât o relaţie personală apropiată.