Un lucru este cert: pe vremurile acestea tulburi, previziunile sumbre au notorietatea asigurată, în timp ce viziunile mai optimiste şi datele pozitive sunt privite cu scepticism şi adesea complet ignorate, de parcă ar avea cineva de câştigat din acest pesimism general care a copleşit România în ultimii ani. Nimeni, cu excepţia organismelor internaţionale, nu mai remarcă progresele realizate de România şi reformele realizate în ultimele trimestre, pe motiv că nu au avut imediat rezultate notabile. Cred că ar trebui să conştientizăm faptul că reformele structurale necesită un timp mai îndelungat de implementare.
Este drept că la noi s-au lăsat aşteptate prea mult şi această tergiversare a fost plătită prin majorarea TVA-ului, însă ar trebui să ştim că efectele acestora sunt moderate pe termen scurt şi consistente pe termen lung. Într-adevăr nu putem exclude riscul unei noi recesiuni, având în vedere creşterea fragilă a economiei româneşti, care ar putea fi întreruptă de imprudenţele electorale, însă cred că toată lumea a învăţat o lecţie din această recesiune, iar românii, inclusiv clasa politică, au devenit mai înţelepţi.
Deşi alegerile din 2012 comportă riscuri de deraiere de la reformele structurale şi majorarea facturii sociale, eu acord o probabilitate mai mare unei altfel de strategii electorale, calibrată la actuala criza economică şi concentrată asupra accelerării ritmului de creştere economică şi a obţinerii de rezultate concrete pentru îmbunătăţirea nivelului de trai. O eventuală majorare a cheltuielilor cu salarii/ pensii care să depăşească rata inflaţiei ar genera multiple efecte negative, în timp ce efectele pozitive sunt limitate: nu ar conduce la creşterea consumului, ci la avansul economisirii; nu ar reuşi să angreneze creşterea salariilor şi în mediul privat; ar fi penalizată de investitorii străini şi ar creşte costul finanţării pentru România; ar conduce la ratarea ţintei de deficit bugetar de 3% din PIB asumată pentru 2012.
Cel mai însemnat risc la dinamica PIB îl constituie încetinirea ritmului de creştere sau chiar o eventuală reintrare în recesiune a unora dintre partenerii noştri comerciali. Această perspectivă ar trebui să ne mobilizeze să găsim noi modalităţi de creştere, şi o atitudine proactivă din partea autorităţilor este imperativă pentru a impulsiona creşterea economică. Sunt încrezătoare în menţinerea evoluţiei pozitive a economiei româneşti, deoarece autorităţile au la dispoziţie destule modalităţi prin care s-ar putea compensa o eventuală diminuare a cererii externe. Între acestea se numără stimularea consumului din producţia domestică, diversificarea pieţelor de export, reformarea agriculturii, sporirea veniturilor statului din resursele minerale, accelerarea absorbţiei de fonduri europene structurale şi a investiţiilor în infrastructură, privatizarea rapidă a întreprinderilor de stat, reducerea evaziunii şi atragerea de investiţii străine prin eforturi diplomatice.
Nu mă aştept ca autorităţile să exceleze în niciuna dintre aceste direcţii de creştere. Însă dacă perseverează şi continuă să înregistreze progrese, chiar şi modice, atunci s-ar putea ajunge treptat la recalibrarea modelului de creştere economică spre o creştere sustenabila pe termen lung.
Rămân la convingerea că România prezintă în continuare suficiente oportunităţi pentru a atrage investiţiile străine, trebuie doar să învăţăm să ne vindem mai bine şi să nu ne mai plecăm capul la orice rafală de vânt. O creştere economică de 3% pentru o ţară emergentă care a suferit o contracţie brutală a economiei este decentă. Reintrarea în recesiune după asemenea ajustări fiscale şi în condiţiile în care România are destule pedale pe care să apese ar însemna rea-voinţă şi o administrare deficitară a activelor statului. Cred că a venit vremea să nu ne mai bazăm pe alţii nici în privinţa creşterii economice. Este mai sigur să ne bazăm pe noi înşine, iar autorităţile şi oamenii de afaceri ar trebui să se comporte ca o echipă pentru a putea face faţă presiunilor din afara ţării.
MELANIA HĂNCILĂ, economist-şef Volksbank România