Numire importantă în Ministerul Sănătății. Vlad Voiculescu a decis astăzi

Numire importantă în Ministerul Sănătății. Vlad Voiculescu a decis astăzi
Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 16 februarie 2021, 18:25

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a făcut o numire importantă în cadrul ministerului. Voiculescu a decis astăzi cine va fi noul manager interimar al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă” din Bucureşti.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a decis astăzi cine va fi noul manager interimar al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă” din Bucureşti. Este vorba despre Olimpia-Iulia Zoican. Aceasta o înlocuieşte pe Andreea-Natalia Marinescu, după ce contractul ei a expirat. Marinescu conducea institutul din 2009.

„Voi fi partenerul medicilor şi al întregului personal din spitale care îşi fac meseria la cele mai înalte standarde de profesionalism, cu empatie şi cu respect pentru pacienţi şi colegi”, a declarat Vlad Voiculescu, citat într-un comunicat de presă transmis marţi de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit comunicatului, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o săptămâna trecută cu o parte a personalului medical, ministrului Voiculescu i s-au adus la cunoştinţă o serie de nereguli la nivelul unităţii sanitare.

„Întâlnirea a fost organizată ca urmare a petiţiei publice lansată de mai mulţi medici în mai 2018, în care acuzau, printre altele, imposibilitatea utilizării tuturor sălilor de operaţie ale instituţiei de către toţi medicii angajaţi, acestea fiind ‘rezervate’ şi ‘închise’ cu riscul periclitării stării de sănătate a pacienţilor, imposibilitatea asigurării de către medicii din gardă a asistenţei medicale de urgenţă în gărzi la standarde şi în condiţii optime pentru pacienţi şi un mod de adresare ofensator, jignitor şi umilitor în unitatea medicală”, se arată în comunicat.

Reacția lui Vlad Voiculescu la moțiunea PSD

Ministrul Vlad Voiculescu a declarat luni că autorul “direct” al ”dezastrului” din ultimii 30 de ani din sistemul de sănătate din România este PSD.

“Autorii direcţii ai dezastrului din ultimii 30 de ani în sistemul de sănătate din România este PSD şi mafia pesedistă. Cred că autorii acestei moţiuni i-au greşit numele, iar ea s-ar putea numi mai bine ‘Vlad Voiculescu – un pericol pentru mafia din Sănătate’. Apropo de autori, moţiunea fost scrisă de un domn care patru ani a fost secretarul de stat din Ministerul Sănătății responsabil pentru spitale, respectiv consilierul domnului Nicolae Bănicioiu.

Vorbim despre echipa de la MS care a promovat minciuna: ‘Avem de toate’. (…) Mi se cere să-mi asum răspunderea pentru ceva ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 30 de ani de colegul dumneavoastră, de colegul celor care au iniţiat această moţiune, de domnul doctor Adrian Streinu Cercel. Într-un oraş condus în ultimii 12 ani de zile de colegii tot ai dumneavoastră: domnul Oprescu, doamna Firea”, a susţinut Voiculescu, la dezbaterea moţiunii simple pe Sănătate “Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor!”, iniţiată de 109 deputaţi PSD.

 

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.