Mulți dintre noi încercăm să fim atenți când vine vorba de siluetă. Ajungem, astfel, să alegem alimente care sunt sărace în calorii, din dorința de a pierde câteva kilograme bune în greutate. O facem însă fără să știm că alimentele pe care le considerăm a fi indicate în unele diete, pot produce mai mult rău decât bine.

În plus, în această perioadă de pandemie, mulți am preferat să ne petrecem timpul stând în fața televizorului cu o pungă de popcorc și o băutură carbogazoasă. Gestul acesta ar putea, însă, fi extrem de periculos. Nu mulți știu că în spetele popcornului la microunde este o istorie de-a dreptul terifiantă.

Potrivit feellikecooking.ro,persoanele care lucrează în fabrici de ambalat popcorn au dezvoltat, în timp, o formă extrem de rară de cancer pulmonar din cauza fumului inhalat. Sigiliul pungilor conţine acid perfluorooctanoic (PFOA), o substanţă care produce alte forme de cancer sau infertilitate. În plus, popcornul preparat la cuptorul cu microunde are un conţinut extrem de ridicat în grăsimi rele şi sodiu. În schimb, cel făcut în casă, după metoda “tradiţională”, este un aliment sănătos.

În ceea ce privește sucurile acidulate, potrivit unor studii, consumul acestora ar fi direct responsabil de apariţia bolilor cardiovasculare, cancerului, depresiei şi obezităţii. Și chipsurile trebuie incluse pe lista alimentelor de care trebuie să ne ferim.Majoritatea produselor conţin extrem de mult sodiu şi o cantitate mare de grăsimi. Chipsurile sunt pline de acrilamidă, o substanţă responsabilă de producerea mai multor forme de cancer şi infertilitate. Aceeaşi substanţă se întâlneşte şi în cartofii prăjiţi.

Dacă vrem să înlocuim dulciurile cu fructele, trebuie să o facem cu mare grijă. Trebuie să evităm merele tratate cu pesticide, care sunt extrem de dăunătoare pentru sănătate.

Atenție mare când gătim

Atenție mare îi și în bucătărie, mai ales când utilizăm roşiile la conservă. Conservele conţin Bisfenol A (BPA), substanţă extrem de nocivă, care produce malformaţii ale fătului, boli cardiovasculare, obezitate, diabet, probleme cu glanda tiroidă şi divesre forme de cancer. Folosirea substanţei a fost interzisă în fabricarea sticluţelor pentru biberoane.

Pe lista alimentelor la care trebuie să avem mare grijă mai există încă unul. Mulți dintre noi știu cât de indicat este să mâncăm țelină atunci când vrem să slăbim. Atenție mare însă,  cercetătorii au descoperit zeci de pesticide în ţelina non organică. Ca şi în cazul merelor, optați pentru o ţelină organică.

Alertă mare și la laptele cu hormoni artificiali. Mulţi fermieri includ în alimentaţia vacilor mai mulţi hormoni artificiali pentru a produce mai mult lapte. Aceşti hormoni se fac vinovaţi de apariţia unui alt hormon, IGF-1, care produce diferite forme de cancer. Și margarina trebuie scoasă urgent din alimentație. Chiar dacă este considerată de mulţi ca fiind o alternativă sănătoasă la unt, margarina este o sursă generoasă de grăsimi trans, direct responsabile de creşterea colosterolului.