Vladimir Putin a vorbit despre mai multe subiecte importante în cadrul interviului acordat jurnalistului american Tucker Carlson. La un moment dat, președintele rus a lansat un avertisment și cu privire la noua ordine mondială.

Vladimir Putin a lansat un avertisment cu privire la noua ordine mondială

În opinia lui Vladimir Putin, americanii „nu înțeleg că lumea se schimbă”. Totuși, nu este vorba despre lideri, spune Putin, ci despre personalitate. Acesta a amintit de faptul că a avut o relație „foarte bună” și cu George W. Bush, nu numai cu Donald Trump.

„E inevitabil. Nu poți să oprești Soarele să răsară. Americanii nu înțeleg că lumea se schimbă. E clar, e evident. Nu e vorba despre lider, despre personalitate. Am avut o relație foarte bună cu George W. Bush, deși era perceput ca un băiat de la țară. La nivel personal am avut o relație bună cu el, știa ce face.

Am avut o relație bună și cu Trump, nu e vorba despre lider, ci despre modul de a gândi a societății americane, a elitei. Oamenii trebuie să accepte că lumea se schimbă. Poate atunci ceva se va schimba. Rusia a fost cea mai puternică economie din Europa anul trecut, în ciuda sancțiunilor. Vi se par normale sancțiunile?”, a declarat Vladimir Putin.

Videoclipul de peste două ore publicat de Tucker Carlson pe X a atras atenția multor oameni și a depășit 62 de milioane de vizualizări.

Președintele rus a lansat acuzații grave cu privire la scena politică din SUA

De asemenea, președintele rus a lansat acuzații grave cu privire la scena politică din SUA. După declarația anterioară, jurnalistul american l-a întrebat cine ia deciziile în SUA.

Astfel, liderul de la Kremlin a subliniat că SUA este „o țară complexă”, fiind „conservatoare pe de o parte”, însă și progresistă.

Putin a susținut apoi că este nevoie de „oameni noi” și a oferit drept exemplu Indonezia. În opinia lui, țara respectivă va sta în curând „la masa bogaților”.

„Nu știu, e o țară complexă, conservatoare pe de o parte, dar progresistă. Fiecare stat face ce vrea, e un sistem foarte complex și cel electoral. E nevoie de oameni noi, vedeți Indonezia? Trebuie să acceptăm că îi vom avea la masa bogaților, că ne place sau nu”, a mai spus Vladimir Putin.