Cum în anii anteriori nu se lucra invocându-se motivul că nu se fac lucrări de calitate dacă afară e ger, am întrebat și noi la Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara dacă nu cumva graba constructoriilor de a termina lucrarea la timp va afecta calitatea lucrării.

”Lucrările actuale de pe autostrada Arad-Timișoara nu întâmpină dificultăți din cauza condițiilor meteo. Pe de-o parte, vremea este favorabilă, pe de alta, specificul lucrărilor și tehnologia folosită reduc la minim dependența de condițiile meteo”, au declarat, nu demult, reprezentanții DRPD Timișoara, pentru capital.ro.
Publicația locală Opinia Timișoarei a publicat o serie de imagini însoțite de explicații privind modul în care a fost posibilă turnarea asfaltului la 0 grade Celsius.
"Există un utilaj care merge cu 80-100 de metri in fata celui care asterne asfaltul si incalzeste stratul suport, pana la 60-70 grade Celsius, astfel ca in momentul in care se asterne stratul de uzura, carosabilul are o temperatura de peste 30 de grade Celsius. Acest fapt, combinat cu cealalta masura pe care am luat-o in privinta calitatii si anume aditivarea bitumului cu un aditiv special, folosit mai ales in tarile nordice, permite asternerea de asfalt si in conditii de temperaturi scazute sub 10 grade Celsius“, a declarat Mircea Melut, director de productie al DRDP Timis, pentru Opinia Timișoarei. Situație neobișnuită în România: Constructorii sunt în avans cu lucrările la autostrăzile de pe Coridorul IV Mai sunt 3 zile până dăm drumul circulației pe Autostrada Vestului. Nemții "s-au pregătit" deja!