Preşedintele Klaus Iohannis i-a numit, joi, pe Daniel Suciu şi Răzvan Cuc în funcţiile de miniştri. Administraţia prezidenţială a anunţat, într-un comunicat, că preşedintele Klaus Iohannis a semnat următoarele decrete: Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a domnului Vasile-Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice; Decret pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului a domnului Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor. Aceştia au fost propuşi marţi de Comitetul Executiv al PSD.

Ceremonia de învestire se va ține, pentru prima dată, în absența șefului Guvernului, susține știripesurse. Premierul Viorica Dăncilă va lipsi de la ceremonie. Ea este plecată, alături de Liviu Dragnea, la Madrid, la congresul socialiștilor europeni. La congresul de la Madrid socialiștii europeni ar urma să-și lanseze programul electoral în campania pentru alegerile europarlamentare din luna mai.

Fost ministru al Transporturilor în Guvernele Grindeanu şi Tudose şi fost secretar de stat în minister, Alexandru Răzvan Cuc revine la Transporturi după aproximativ un an şi patru luni după ce a părăsit acest post, prin demisie, în octombrie 2017.

Deputatul PSD Daniel Suciu, numit la Ministerul Dezvoltării, este fost jurnalist şi fost consilier judeţean şi preşedinte al Tineretului Social-Democrat, filiala Bistriţa Năsăud.