Noi reguli privind portarea numărului de telefon. Anunțul ANCOM pentru abonați

Noi reguli privind portarea numărului de telefon. Anunțul ANCOM pentru abonați

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cristina Pastia la 11 aprilie 2025, 11:51

Noi reguli privind portarea numărului de telefon. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) anunță schimbări semnificative pentru abonați și operatori.

Noi reguli privind portarea numărului de telefon

Noi reguli privind portarea numărului de telefon. În cadrul ședinței Consiliului Consultativ de astăzi, ANCOM a adoptat o decizie care completează și clarifică reglementările privind modalitatea de dobândire a dreptului de utilizare a resurselor de numerotație de către furnizorii din piața de comunicații electronice. De asemenea, a fost introdus un nou mecanism de transfer al resurselor de numerotație, astfel încât impactul asupra abonaților furnizorilor să fie minim.

Decizia va fi publicată în Monitorul Oficial al României și va intra în vigoare la data publicării.

Ce prevede decizia

În cazul operațiunilor de fuziune sau transformare, preluarea dreptului de utilizare a resurselor de numerotație se va realiza prin modificarea de către ANCOM a prevederilor licenței de utilizare a resurselor de numerotație deținute de furnizorul preluat.

Dreptul de utilizare a resurselor de numerotație poate fi preluat de o persoană care are calitatea de furnizor de rețele publice de comunicații electronice sau, după caz, de furnizor de servicii de comunicații electronice destinate publicului.

În cazurile de divizare parțială, preluarea dreptului de utilizare a resurselor de numerotație se va realiza, ca și în prezent, prin cedarea sau transferul acestora.

De asemenea, a fost stabilită o nouă modalitate de transfer al dreptului de utilizare a resurselor de numerotație, care va putea fi utilizată doar atunci când procedura de cedare a resurselor de numerotație sau transferul existent nu sunt posibile. Transferul va putea fi inițiat la cererea ambelor părți, cu informarea prealabilă a ANCOM cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii implementării transferului și pe baza unui plan de implementare.

Ce a determinat ANCOM să facă aceste schimbări

Măsura adoptată de ANCOM a fost determinată de creșterea dinamicii operațiunilor de reorganizare sau a altor proceduri care au dus la concentrarea economică, având un impact și asupra drepturilor de utilizare a resurselor de numerotație.

De asemenea, au fost adăugate completări la prevederile care reglementează portabilitatea numerelor, astfel încât să fie prevăzut în mod explicit dreptul furnizorului care preia, ca urmare a unor operațiuni de reorganizare, contractele de furnizare a serviciilor prin intermediul numerelor portate în rețeaua furnizorului reorganizat, să poată utiliza în continuare aceste resurse de numerotație. Astfel, furnizorul preluator va înlocui furnizorul reorganizat în drepturile și obligațiile ce îi reveneau acestuia din urmă în calitate de furnizor acceptor.

Informații articol
Despre autor
Cristina Pastia

Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.