Continuă problemele la nivelul blocului comunitar în obţinerea numărului suficient de doze de vaccin pentru îndeplinirea ţintelor de vaccinare împotriva COVID-19.

Noi tensiuni între AstraZeneca şi Uniunea Europeană

Marţi, grupul farmaceutic anglo-suedez AstraZeneca a transmis că nu va putea fabrica în Uniunea Europeană decât jumătate din dozele de vaccin pe care le va furniza statelor membre UE în al doilea semestru din 2021. Celelalte doze promise statelor europene vor fi produse în altă parte, scrie AFP.

Livrarea de doze de vaccin produse în afara UE va trebui însă să fie aprobată de Agenţia Europeană a Medicamentului.

În prezent, blocul comunitar încearcă să îşi extindă rezerva de vaccinuri, care, conform contractelor încheiate până acum cu şase producători de medicamente, se ridică la aproape 2,3 miliarde de doze.

Uniunea doreşte să ajungă la un grad de vaccinare de 70% a populaţiei adulte până la finalul verii, nsă are probleme în a primi dozele promise de companiile farmaceutice.

Poziţia oficială a grupului farmaceutic

AstraZeneca „lucrează la creşterea productivităţii lanţului său logistic din UE şi va utiliza capacităţile sale mondiale pentru a putea asigura livrarea a 180 de milioane de doze către UE în al doilea semestru”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului farmaceutic. „Aproximativ jumătate din volumul aşteptat ar urma să provină de la lanţul logistic din UE”, iar restul va proveni din reţeaua internaţională a firmei, a precizat purtătorul de cuvânt.

Există deja tensiuni între Uniunea Europeană şi grupul AstraZeneca, după controversa cu privire la livrările de vaccin COVID-19 produs de grupul farmaceutic şi Universitatea Oxford şi care trebuiau să ajungă în UE în primul trimestru al acestui an.

Compania farmaceutică a provocat nemulţumiri în rândul liderilor europeni prin anunţul că nu va putea să îşi respecte obiectivul de a livra 400 milioane de doze de vaccin Uniunii, din cauza mijloacelor de producţie insuficiente din UE.

În ce locaţii din afara UE ar putea fi produse dozele de vaccin?

Acest anunţ a fost făcut la finalul lui ianuarie, înainte ca vaccinul său să fie aprobat pentru utilizare în UE. Afacerea a provocat tensiuni diplomatice între Bruxelles şi Marea Britanie, care de la 1 ianuarie 2021 a părăsit definitiv blocul comunitar. Bruxelles-ul a acuzat AstraZeneca de faptul că acordă Marii Britanii un tratament preferenţial, în detrimentul UE.

Guvernul britanic a imunizat mai multe milioane de persoane cu vaccinul AstraZeneca începând de la sfârşitul anului trecut. Însă compania farmaceutică nu a început să livreze vaccinuri către UE decât la începutul lunii februarie 2021, după ce autoritatea europeană de reglementare a emis recomandarea de utilizare a acestui vaccin.

La mijlocul acestei luni, Reuters a informat că AstraZeneca s-a oferit ca, pentru a accelera livrările către blocul comunitar, să furnizeze doze din vaccinul său produse în afara Europei. Unul dintre posibilii producători ar fi Serum Institute of India (SII). De asemenea, AstraZeneca a menţionat şi o fabrică de medicamente din SUA drept un posibil furnizor de vaccinuri pentru UE.