Deputatul USR Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaților, a provocat, vineri, un adevărat scandal în social-media, după ce a ținut să îi ureze „la mulți ani” lui Mihai Eminescu, și a dat de înțeles că poetul ar fi fost USR-ist dacă era astăzi în viață.

Nu știm sigur ce părere ar fi avut Mihai Eminescu de situația politică din prezent, însă, este cunoscut faptul că a fost și jurnalist politic, însă mai degrabă unul conservator am putea spune.

Mesajul lui Iulian Bulai a provocat scandal

„Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi:
– ar fi semnat pentru “Fără penali în funcții publice”.
– ar fi eliminat pensiile speciale.
– ar fi desființat inspectoratele școlare, pe care le știa bine.
– ar fi vrut să construim mai repede autostrada A8, pentru a ajunge mai repede de la Iași la Viena.
– ar fi reformat radical TVR, SRR și CNA.
La mulți ani, Mihai!”, a scris Bulai pe pagina sa de Facebook.

Cititorii l-au taxat imediat în comentarii, amintindu-i că Eminescu este mort de 171 de an. Mai mult, acesta avea simpatii legionare și probabil, dacă ar fi fost în viață, ar fi fost simpatizant al AUR, nu al USR.

Iulian Bulai, luat în râs pe Facebook după postare

Replicile dure nu au întârziat să apară după mesajul frapant făcut chiar de președintele Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaților, multe dintre ele extrem de apreciate de sute de oameni.

„Ați fi fost în mare încurcătură, pentru că poetul ar fi semnat și pentru „Fără tembeli în Parlament!””, a replicat un jurnalist.

„Ce nu spui tu, si e pacat sa n-o faci, e ca Eminescu de fapt a pus bazele USR. Si tot el a fost cel care, inca de pe atunci, a avut initiativa de fara penali. Stiu, esti modest, nu vreti sa ma atrageti capital politic de pe spatele marelui poet, dar oamenii ar trebui sa stie toate aceste detalii!
P.S. : Frumos ar fi ca post mortem sa-l declarati pe Eminescu membru de onoare al USR.”, a transmis altul ironic.

„Daca Eminescu ar fi trait azi ar fi fost un muritor de foame pus la zid de catre cei ca tine din cauza scrierilor sale.”, a mai spus altcineva.

„Bulache tata iarasi ai gresit pastilele . Lasa ca le nimeresti tu pe alea bune, nu-i problema !Oricum sa-ti dea Domnul sanatate ca sa ne distrezi in continuare!”, a mai ras altcineva.

Perioada lui Mihai Eminescu de jurnalist politic

Convingerile sale erau în linii mari în acord cu cele ale conservatorilor și în special cu ale fracțiunii junimiste, condusă de P.P. Carp și Titu Maiorescu. Totuși, în articolele sale și-a exprimat adeseori părerile proprii, care nu corespundeau întotdeauna liniei oficiale a partidului, ceea ce a provocat proteste și nemulțumiri din partea unor conservatori. Datorită implicării sale afective în evenimentele politice și datorită conștiinciozității sale în îndeplinirea obligațiilor de redactor, oboseala și dezamăgirile acumulate în cei șase ani au avut o contribuție importantă la declanșarea crizei maniaco-depresive din iunie 1883.

Într-o scrisoare, referindu-se la munca repetitivă pe care o făcea în redacția gazetei Timpul, unde trebuia să transforme în știri fluxul sosit pe telegraful agenției de presă Havas, actualmente Reuters, poetul scria „Bat telegramele Havas, arză-le-ar focul să le arză!”. Era perfect conștient că potențialul său creativ se risipește în aceea muncă intelectuală de natură inferioară, el fiind obligat să-și asigure existența și să întrerupă șantierul său spiritual, fiind complet lipsit de resurse materiale și neprimind niciun fel de stipendiere din partea statului român.

Perioada istorică în care Eminescu și-a desfășurat activitatea este cea a domniei regelui Carol I, supranumit „Întemeietorul”, pe care radicalul Eminescu îl poreclise „îngăduitorul”, pentru a-și exprima rezerva față de politica împăciuitoristă cu care regele german încerca să asigure un echilibru politic între toate forțele din cele două mari tabere, conservatoare și liberală.

Activitatea de ziarist a lui Eminescu

Activitatea de ziarist a lui Eminescu a început în vara anului 1876, nevoit să o practice din cauza schimbărilor prilejuite de căderea guvernului conservator. Până atunci el fusese revizor școlar în județele Iași și Vaslui, funcție obținută cu sprijinul ministrului conservator al învățământului, Titu Maiorescu. Imediat după preluarea conducerii ministerului de către liberalul Chițu, Eminescu a fost demis din funcția de revizor școlar și a lucrat ca redactor la Curierul de Iași, publicație aflată atunci în proprietatea unui grup de Junimea|junimiști. La inițiativa lui Maiorescu și Slavici, Eminescu a fost angajat în octombrie 1877 ca redactor la cotidianul Timpul, organul oficial al conservatorilor, unde a rămas în următorii șase ani.

Deși a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care să-și câștige pur și simplu existența. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educație politică, așa cum își propusese.

„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși.”, spunea Mihai Eminescu despre politica din acele vremuri.

Cine a fost de fapt Mihai Eminescu

La 15 ianuarie, în România se sărbătorește Ziua Culturii Naționale. A fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, în urmă cu 10 ani. În această zi marcăm nașterea poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică – de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant şi de teoriile lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel.

A fost activ în societatea ”Junimea” şi a lucrat ca redactor la ziarul “Timpul”. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Deşi a trăit doar 39 de ani, a lăsat posterităţii o amplă creaţie literară – poezii, proză, dramaturgie – şi publicistică. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume (aproximativ 14.000 de file), au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în 25 ianuarie 1902.

Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la Bucureşti. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.

No, Bulai, Doamne! Scandal după mesajul șocant făcut de Iulian Bulai pe Facebook, la comemorarea lui Mihai Eminescu. Românii au reacționat imediat