„Astăzi, judecătorul va lua act retragerea mea din Asociația Salvați Bucureștiul, colegii mei vor continua fără mine.

Există niște litigii între Asociația Salvați Bucureștiul și Primăria Capitalei, în majoritatea acestor litigii se cere declararare unor acte ca fiind ilegale. Judecătorul va judeca și va decide dacă acele acte sunt legale sau ilegale”, a declarat Nicușor Dan.

Motivul din spatele plecării lui Nicușor Dan

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, se află într-o situaţie specială, având în vedere că Asociaţia „Salvaţi Bucureștiul”, fondată de acesta, are o serie de procese deschise împotriva Primăriei Generale a Capitalei. Nicuşor Dan a explicat ce are de gând să facă în acest caz.

Primarul ales spune că, în prezent, Asociaţia are circa 50 de procese deschise, dintre care în jur de 15 vizează Primăria Capitalei. Pentru a nu exista o situaţie de incompatibilitate, Nicuşor Dan spune ca va părăsi Asociaţia „Salvaţi Bucureștiul” înainte de a prelua oficial funcţia de primar general.

„Sunt membru fondator al Asociației Salvați Bucureștiul. Această asociație, de la începutul ei până în acest moment, are 400 de procese cu totul, multe dintre ele s-au finalizat. Din acest moment, așa, la ochi, estimez că Asociația are undeva la 50 de procese deschise, dintre care vreo 15 cu Primăria Capitalei.

O să ies din situația de incompatibilitate și n-o să mai fiu membru al Asociației Salvați Bucureștiul înainte de a fi numit primar general, deci n-o să fiu în situația în care o să fiu și primar, și membru al Asociației Salvați Bucureștiul”, a precizat Nicuşor Dan pentru Digi24.

Primarul ales al Bucureştiului a oferit detalii şi despre cum se va comporta în cazul unor decizii ale judecătorilor.

„În ceea ce privește aceste procese, e foarte simplu: judecătorii sunt deja investiți cu ele. În esență, fiecare dintre ele se referă la legalitatea unui act emis de Primăria Capitalei sau de primăriile de sector și judecătorul va decide dacă ce spunea Asociația, în care eram și eu în acel moment, sau ce spunea Primăria, în care nu eram la acel moment, cine are dreptate.

N-o să vin acum, dacă Primăria Capitalei a dat, vă dau exemplul cel mai simplu, a dat o autorizație pentru un imobil de 9 etaje pe str. Vasile Lascăr, zonă istorică în care toate clădirile au trei etaje, și eu ca membru al Asociației Salvați Bucureștiul am spus că acea autorizație este nelegală, n-o să vin acum ca primar să spun că e legală! Sunt, totuși, aceeași persoană, cu aceeași conștiință, cu aceeași judecată.

Punctul de vedere al primarului în acel litigiu o să fie că autorizația este nelegală”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin