Nicușor Dan confirmă discuția cu Donald Trump

Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat oficial discuția telefonică avută cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, în cursul serii de marți. Printr-o postare publicată pe platforma X (fosta Twitter), noul șef al statului român a salutat dialogul cu liderul de la Casa Albă și a reafirmat angajamentul neclintit al României față de Parteneriatul Strategic cu SUA.

„Sunt onorat să vorbesc cu @POTUS ( n.r. președintele american Donald Trump) și să îi mulțumesc pentru felicitările călduroase și leadership-ul puternic. SUA este cel mai apropiat aliat și partener strategic vital al României. Mi-am reafirmat angajamentul ferm pentru aprofundarea Parteneriatului nostru Strategic în toate prioritățile comune”, a scris Nicușor Dan în mesajul publicat pe contul său oficial. Acesta a adăugat că România va continua să fie un aliat loial și predictibil în arhitectura de securitate euro-atlantică.

Ucraina, securitatea regională și energia

Conform unor surse diplomatice citate de Digi24, discuția a fost una „constructivă și prietenoasă”, fiind abordate teme de maximă actualitate: conflictul din Ucraina, securitatea în flancul estic al NATO și perspectivele de colaborare în domeniul energetic.

NATO
SURSĂ FOTO: Dreamstime

De asemenea, cei doi lideri au convenit asupra unei intensificări a relațiilor bilaterale în plan economic și militar. Donald Trump a transmis felicitări lui Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale și l-a invitat la o vizită oficială în Statele Unite. Invitația a fost reciprocă, președintele român exprimând deschiderea pentru o întâlnire la București.

O nouă dinamică în relațiile transatlantice

Această convorbire marchează primul contact oficial la cel mai înalt nivel între noua administrație românească și Casa Albă. Mesajul transmis de la Washington este interpretat de analiști drept o reconfirmare a încrederii de care se bucură România în ochii principalului său partener strategic.

„Aștept cu nerăbdare o cooperare strânsă cu președintele Trump și cu administrația sa. Dumnezeu să binecuvânteze prietenia durabilă dintre România și SUA!”, a încheiat Dan mesajul său public.

Comentariile nu au întârziat să apară. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a oferit o interpretare tranșantă a gestului diplomatic:

„Cu puțin timp în urmă, președintele Trump l-a sunat pe președintele Dan. Nu știu ce s-a discutat, dar acest apel înseamnă sfârșitul politic al lui G. Simion, așa-zisul „pretin” al președintelui american, și spune ceva despre importanța pe care imperialul președinte Trump o acordă României sub noua conducere”, a scris CTP într-o postare personală.

Semnal pentru scena internă și externă

Mesajul este cu dublă adresă: atât către actorii politici locali, cât și către aliații internaționali. Prin această conversație, Nicușor Dan își consolidează poziția de lider capabil să reactiveze și să redefinească relația strategică a României cu SUA.

Pentru scena politică internă, apelul reprezintă un gest de validare externă care îl poziționează ca partener de încredere pentru Occident, într-un context marcat de polarizare, crize de leadership și provocări geopolitice majore.

Parteneriatul cu SUA, între continuitate și reconfigurare

Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, lansat în 1997 și consolidat în multiple etape, intră astfel într-o nouă fază. Cu un președinte american care revine la Casa Albă și un nou lider la Palatul Cotroceni, axa București-Washington pare pregătită pentru o recalibrare ambițioasă, adaptată realităților actuale. Rămâne de văzut în ce măsură vizitele oficiale anunțate se vor concretiza și ce conținut strategic va căpăta cooperarea dintre cele două țări, într-o lume aflată în continuă reașezare.