Premierul Nicolae Ciucă a avut miercuri, la Seul, o întrevedere cu omologul său sud-coreean, Han Duck-Soo, în contextul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Coreea împreună cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și cu o delegație guvernamentală și parlamentară.

„Consolidarea cooperării noastre bilaterale este cu atât mai semnificativă având în vedere contextul geopolitic și economic marcat de provocări multiple, dar și de oportunități importante. Este necesar să oferim un nou impuls pentru atingerea obiectivelor Parteneriatului nostru Strategic, singurul pe care România îl are cu o țară asiatică.

Sperăm să celebrăm în cursul anului viitor 15 ani de colaborare în cadrul Parteneriatului Strategic prin vizita în România a omologului meu sud-coreean, domnul prim-ministru Han Duck-soo, și prin noi proiecte care să relanseze cooperarea noastră în plan politic, economic și sectorial”, a declarat Nicolae Ciucă.

Ce se va discuta la Seul?

O componentă importantă a discuțiilor a vizat colaborarea economică, în contextul în care volumul schimburilor comerciale a depășit cifra de un miliard de dolari în anul 2021.

„Susținem creșterea investițiilor greenfield și suntem foarte interesați de consolidarea cooperării în domeniile energiei verzi, a tehnologiilor digitale, precum și a legăturile dintre IMM-urile din țările noastre.

Suntem deschiși să analizăm posibilitățile unei cooperări tripartite România-Republica Coreea-SUA în domeniul energiei nucleare și încurajăm participarea investitorilor sud-coreeni la proiecte precum cel al reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) și în investițiile de la Cernavodă”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, vizită oficială în Coreea de Sud

Premierul Nicolae Ciucă efectuează în această săptămână o vizită oficială în Coreea de Sud, împreună cu o delegație parlamentară condusă de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cu vicepremierul și ministru al transporturilor Sorin Grindeanu, ministrul educației, Ligia Deca, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul economiei, Florin Spătaru, ministrul energiei, Virgil Popescu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și directorul general al S.N Nuclearelectrica S.A., Cosmin Ghiță.

„Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții K-EXIM Bank, la care au mai participat George Agafiței, consilier de stat și Cosmin Ghiță, director general S.N. Nuclearelectrica S.A. Am discutat despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc, în construirea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dar și în proiectul SMR-uri-lor.

De asemenea, am transmis invitația de a se implica în proiectul retehnologizării Unității 1 de la Cernavodă și a instalației de detritiere, unde se va utiliza tehnologia dezvoltată la ICSI Râmnicu Vâlcea. Am primit semnale pozitive și dorință de implicare în aceste investiții importante. Am transmis că prin colaborare vom reuși să întărim relațiile bilaterale dintre cele două state.”, a scris Virgil Popescu, ministrul Energiei, pe pagina sa de Facebook.