Nelu Tătaru a spus adevărul! Cum a scăpat de coronavirus? Tratament special
România a fost lovită crunt de pandemia de coronavirus. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut dezvăluiri explozive din interior. Acesta a spus cum s-a ferit de COVID-19. A avut parte de un tratament special.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a dezvăluit că după fiecare deplasare în teritoriu în focarele Covid-19 a urmat anumite proceduri de dezinfectare şi că a fost testat de mai multe ori. „Le-am şi uitat numărul, am fost testat mai multe ori”, a spus Nelu Tătaru.
Tratament special pentru Nelu Tătaru
El a explicat că procedurile urmate presupuneau nebulizări, dezinfectări, băi. „Venisem de două trei luni dintre ei (n.r. corpul medical). Dacă eu, ca ministru al Sănătăţii, nu dădeam un exemplu sau un semnal de luptă, cred că lumea ar fi judecat altfel momentul.
Am fost în aceste focare, luându-mi minime măsuri de precauţie, o mască şi păstrând distanţa. Mănuşile erau omniprezente şi în fiecare seară, la fiecare întoarcere a mea din teritoriu, urmam anumite proceduri, nebulizări, dezinfectări, băi. Poate lumea nu ştie sau nu îşi închipuie ce înseamnă să faci în fiecare seară acest lucru, acasă, unde stăteam în izolare.
Veneau echipe care dezinfectau, mă dezbrăcam, puneam toate hainele într-o cameră goală, începea nebulizarea, eram dezinfectat inclusiv eu, făceam baia, urma o oră sau două, că nu era etanşeitate, în care respirai un aer, în care seară de seară te gândeai ce faci a doua zi, dar nu te gândeai la expunere decât prin precauţiile pe care le luai. Şi asta se întâmpla în fiecare seară, pentru că plecam în fiecare zi”, a relatat ministrul Nelu Tătaru, într-un interviu la postul Digi 24.
Ministrul a explicat că, la la vizitele în teritoriu, intra iniţial în sălile de triaj, acolo unde vine prima dată pacientul, şi primele discuţii le avea cu personalul medical, pentru că în acele momente „era doctor şi nu ministrul Sănătăţii”, iar ulterior discuta cu managementul spitalului şi reprezentanţii DSP.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





