PNL, despre nominalizarea judecătorilor CCR

Vicepreședintele PNL, Virgil Guran, a declarat că, potrivit algoritmului politic actual, pozițiile vacante din iunie vor fi revendicate de PSD și UDMR, nu de liberali. El a explicat că în partid nu s-a discutat oficial despre propuneri, dar „pe margine” circulă diverse scenarii.

„Nu s-a discutat în partid, în mod oficial, acest lucru. Bineînțeles, așa pe margine se discută tot felul de variante. O să vedem în prima ședință pe care o avem. Din câte știu, nu o să fie de la noi, de la partid, propunerea, prin algoritmul politic”, a declarat Guran într-o emisiune la Prima News.

Totuși, el nu exclude ca situația să se schimbe în cadrul negocierilor.

„O să fie o negociere, acum pe tot pachetul și este posibil să se ajungă și la această concluzie. Dar nu s-a discutat oficial absolut nimic în forurile noastre de conducere”, a precizat vicepreședintele PNL.

UDMR avertisment privind numirile judecătorilor

În contextul discuțiilor privind împărțirea posturilor, deputatul Szabo Odon (UDMR) a respins scenariul în care UDMR ar renunța la poziția de judecător CCR pentru a susține o majoritate mai largă a PSD în Parlament.

El a afirmat că, în condițiile în care comunitatea maghiară a fost una dintre cele mai mobilizate la recentele alegeri, excluderea UDMR din CCR ar fi „o batjocură”.

Această reacție vine în contextul în care numirea judecătorilor la CCR este adesea folosită ca monedă de schimb politică, în pofida apelurilor pentru transparență și meritocrație.

CCR
SURSA FOTO: www.ccr.ro

Peste 123.000 de cetățeni cer judecători independenți

În paralel cu negocierile politice, organizația civică Declic a lansat un apel către președintele Nicușor Dan, senatorii și deputații, solicitând ca noii judecători CCR să fie independenți, fără legături politice și fără probleme de integritate.

Prin petiția „Vrem judecători independenți la CCR”, semnată de peste 123.000 de cetățeni, se cere ca numirile să respecte criterii clare și transparente, în spiritul protejării valorilor democratice.

Comunicatul Declic avertizează că numirile partizane și lipsa de transparență pot transforma Curtea într-o instituție care servește interesele politice, nu Constituția.

Trei mandate-cheie expiră în iunie 2025

Mandatele celor trei judecători constituționali care se încheie sunt:

  • Marian Enache, actualul președinte al CCR (numit de Camera Deputaților);

  • Livia Doina Stanciu, fostă șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (numită de Președinte);

  • Attila Varga, susținut de UDMR (numit de Senat).

Aceștia vor fi înlocuiți de trei noi judecători, aleși de:

  • Președintele României;

  • Camera Deputaților;

  • Senatul României.

Mandatul unui judecător CCR este de 9 ani, fără posibilitate de reînnoire. Din acest motiv, fiecare numire are un impact de durată și influențează deciziile Curții pe termen lung.