Ministrul rus de externe, vizită în Turcia pentru discuții privind coridoare maritime pentru cerealele ucrainene
Sursa: Dreamstime
Serghei Lavrov va merge săptămâna viitoare în Turcia pentru a discuta despre crearea unor coridoare maritime pentru cerealele ucrainene. Vladimir Putin s-a arătat dispus să lucreze cu Turcia în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor în Marea Neagră.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov va sosi în Turcia pe 8 iunie pentru a discuta crearea unor „coridoare securizate” pentru transportul cerealelor ucrainene, a anunţat marţi omologul său turc Mevlüt Cavusoglu, informează AFP.
Vladimir Putin, dispus să lucreze cu Turcia
„Lavrov va veni în Turcia pe 8 iunie împreună cu o delegaţie militară pentru a discuta, între altele, despre instaurarea de coridoare securizate pentru transportul cerealelor. Acesta este chestiunea cea mai importantă”, a afirmat Cavusoglu, care vrea să creeze „un centru de observare a coridoarelor la Istanbul”.
Ministrul nu a precizat ce formă ar putea lua această observare şi nici rolul exact al Turciei.
Luni, într-o discuţie cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat dispus să lucreze cu Turcia la libera circulaţie a mărfurilor în Marea Neagră, inclusiv a cerealelor provenite din Ucraina.
Conform lui Putin, „partea rusă este dispusă să faciliteze tranzitul maritim fără obstacole al mărfurilor, în coordonare cu partenerii turci. Aceasta se aplică de asemenea exporturilor de cereale provenind din porturile ucrainene”.
Turcia este principala ţară riverană Mării Negre pe coasta sudică. Traficul maritim a devenit dificil după începerea conflictului în Ucraina, din cauza blocadei impuse de marina rusă porturilor ucrainene şi a prezenţei minelor marine, dintre care unele s-au desprins şi s-au apropiat de coastele Turciei.
Deşi aliată a Ucrainei, căreia îi furnizează drone de luptă, Ankara a reuşit să menţină relaţii cu Moscova, de care depinde mai ales pentru aprovizionarea energetică.
Ankara: Finlanda nu ia în serios problemele Turciei
Pe de altă parte, Turcia a declarat că se opune candidaturilor Suediei și Finlandei de a adera la NATO din cauza a ceea ce Ankara numește adăpostirea militanților kurzi din aceste țări, precum și din cauza interdicției de a exporta arme.
Finlanda trebuie să înceteze să mai „protejeze” ceea ce Turcia consideră o organizație teroristă și să ia în serios preocupările de securitate ale Turciei dacă dorește ca aceasta să o accepte în NATO, a declarat marți purtătorul de cuvânt al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan pentru un ziar finlandez.
„Problema nu este că Finlanda nu ar înțelege Turcia. Finlanda refuză să ia în serios preocupările de securitate ale Turciei”, a declarat directorul de comunicare al președintelui turc, Fahrettin Altun, prin e-mail, pentru cel mai mare cotidian finlandez Helsingin Sanomat.
Turcia s-a opus aderării Finlandei și Suediei la NATO pe motiv că acestea adăpostesc persoane legate de gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și alte persoane pe care le consideră teroriști și pentru că Finlanda și Suedia au oprit exporturile de arme către Turcia în 2019.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





