Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a semnat, astăzi, contractul de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud”, finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

„Serviciile de apă potabilă și canalizare sunt unele de bază, foarte importante pentru fiecare dintre noi. Acestea cresc calitatea vieții și îmbunătățesc traiul pentru milioane de cetățeni. Astăzi, prin semnarea acestui contract de investiții de peste 200 milioane euro, am făcut încă un pas către construirea unei rețele moderne în România, cu ajutorul fondurilor europene”, a declarat ministrul Marcel Boloș la semnarea contractului de finanțare.

Cu o valoare totală de 1,143 miliarde lei (201,5 milioane euro), proiectul va asigura colectarea și epurarea apei din 25 de localități din județul Bistrița-Năsăud. Vor fi reabilitate, extinse și dezvoltate noi facilități de captare și tratare a apei, aducțiuni și rețele de distribuție a apei potabile, stații de epurare și rețele de canalizare.

Datorită implementării acestui proiect populația din zonă va beneficia de servicii de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, dar și de servicii de colectare și epurare a apelor uzate.

Investiții finanțate:

Apă potabilă
– 603,06 km rețea nouă de distribuție apă potabilă;
– 44,64 km rețea reabilitată de distribuție apă potabilă;
– 113,28 km rețea nouă de transport apă potabilă;
– 39,42 km rețea de aducțiune reabilitată;
– 32 rezervoare noi de înmagazinare;
– 9 rezervoare reabilitate de înmagazinare;
– 76 stații noi de pompare apă;
– 3 stații de pompare apă reabilitate;
– 4 stații noi de tratare a apei;
– 4 stații modernizate de tratare a apei;
– 3 noi captări de apă;
– 8 captări reabilitate/ modernizate;
– 14 stații noi de clorinare;
– 2 stații de clorinare reabilitate;

Apă uzată:
– 198,36 Km rețea nouă de canalizare;
– 14,63 Km rețea reabilitată de canalizare;
– 103 stații noi de pompare apă uzată;
– 16 stații de pompare apă uzată reabilitate;
– 27,85 conducte noi de refulare;
– 2 stații de epurare ape uzate care deservesc aglomerări sub 10.000 l.e. (locuitor echivalent);
– Implementarea şi eficientizarea managementului nămolului rezultat în cadrul procesului de epurare a apelor uzate prin realizarea unei instalații de uscare a nămolului și a facilităților conexe, în incinta SEAU Bistrița.