Duşa s-a referit, în contextul deceniului care se împlineşte de la aderarea României la NATO, la cei peste 12 ani de prezenţă în Afganistan ori la misiunile îndeplinite în Balcanii de Vest sau în Irak, unde, afirmă el, România şi-a cucerit pe câmpul de luptă respectul naţiunilor partenere şi o voce relevantă în cadrul comunităţii internaţionale.

”Meritul este al fiecăruia dintre militarii chemaţi să facă parte din detaşamentele şi structurile dislocate în teatrele de operaţii. Numai în Afganistan au acţionat, timp de 12 ani, peste 25.000 de militari, ceea ce a făcut ca ţara noastră să se situeze pe locul şase în rândul naţiunilor care au contribuit cu trupe în această ţară. Din păcate, participarea noastră la aceste operaţiuni a cerut şi jertfe de sânge. Numai în Afganistan au căzut la datorie 23 de eroi iar alţi trei în Irak şi Bosnia-Herţegovina. De asemenea, peste 160 de militari români au fost răniţi. Vorbele sunt prea sărace pentru a exprima preţuirea şi respectul deplin pe care îl vom purta întotdeauna acestor eroi”, a spus ministrul Duşa în faţa statuii Ostaşului Român, cu ocazia unor manifestări de Ziua Oraşului Oradea, la 70 de ani de la eliberarea urbei, potrivit Agerpres.

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a vorbit despre 12 octombrie ca fiind o sărbătoare cu multiple valenţe, fiind mai cu seamă o zi a recunoştinţei, pentru eforturile înaintaşilor pentru eliberarea şi propăşirea naţiei române, o zi de reculegere, dar şi de bucurie şi speranţă pentru 'un viitor mai bun, pentru o ţară prosperă'.

Ministrul Apărării a fost invitat să participe la festivităţile Zilei Oraşului Oradea, care în 12 octombrie marchează două evenimente majore din istoria sa: semnarea Declaraţiei de Independenţă a Românilor din Transilvania şi ziua eliberării oraşului. La manifestări a fost prezent şi candidatul ACL, Klaus Iohannis, alături de lideri ACL, precum şi candidatul independent Teodor Meleşcanu.

Aceştia, alături de numeroase personalităţi judeţene şi orădeni, au asistat la un Te Deum, un recital al corului Traian Moşoiu, la depuneri de coroane şi defilarea detaşamentului de onoare. Manifestările festive au continuat la Casa Memorială şi la statuia lui Aurel Lazăr.