UPDATE: Tudose a acceptat demisia lui Ţuţuianu

UPDATE: Tudose a acceptat demisia lui Ţuţuianu
Publicat de Valentin Gros la 5 septembrie 2017, 16:41

Adrian Țuțuianu a declarat marți că și-a depus demisia din funcția de ministru al Apărării, invocând „proasta comunicare” pe subiectul plății salariilor.

UPDATE: Demisia ministrului Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a fost acceptată de premier, au declarat, pentru Agerpres, surse guvernamentale. 

La prezentarea demisiei, Țuțuianu a invocat „proasta comunicare” pe subiectul plăţii sumelor aferente soldelor și salariilor de la nivelul MApN.

Nu este pentru prima oară când acesta vorbește despre renunțarea la funcția de ministru al Apărării.

El a declarat, în august, că a întrebat ANI despre o eventuală incompatibilitate între calitatea de secretar al Senatului şi cea de ministru, în perioada vacanţei parlamentare, iar ANI l-a informat că nu există.

Întrebat, la acel moment, cum i-a permis ANI să fie membru în Biroul Permanent, Adrian Ţuţuianu a răspuns, potrivit Mediafax: „Eu cred că nu trebuie să-mi permită cineva, ci legea îmi permite. Eu am fot mai prudent decât credeţi dvs., am întrebat înainte dacă există o situaţie de incompatibilite, pentru că am avut în vedere această perioadă de vară de două luni de zile, cât Parlamentul nu este în sesiune”.

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.