În zilele de 30 și 31 mai, adică joi și vineri, Gabriela Firea a anunțat că grădinițele, școlile și liceele care se află pe traseul principal al vizitei Papei Francisc vor fi închise. Mai mult decât atât, școlile care se află pe o rază de 1 -2 kilometri adiacentă traseului oficial vor fi și ele închise.

Joi și vineri vor fi legate cu zilele de weekend, iar elevii se vor bucura astfel de o minivacanță de patru zile.

„Vom mai avea mai multe şedinţe de organizare pentru ca fiecare detaliu să fie pus la punct şi să nu existe niciun impediment pe toate coordonatele, fie că vorbim despre securitate, despre siguranţa cetăţenilor, despre organizara condiţiilor de organizare, a restricţiilor de trafic, a asigurării serviciilor medicale sau a celor de asistenţă socială.

Inspectoratul Şcolar urmează să trimită școlilor care se află pe traseul oficial al Suveranului Pontif decizii prin care cursurile să fie suspendate. Această decizie vine din motive de securitate deoarece în acea perioadă mii de pelerini vor veni în Capitală pentru a participa la evenimentul de mare anvergură.

Te-ar putea interesa și: