„Susţin un asemenea demers (impozitarea progresivă a pensiilor speciale, n.r.). Suntem în acest moment în faţa unei realităţi care ne arată că trebuie să existe o Românie justă pentru toţi. Eu cred că Parlamentul se va mobiliza. Toate declaraţiile pe care le-am văzut din partea liderilor politici mi-au arătat şi chiar nu se mai poate ascunde nimeni că Parlamentul se va mobiliza pentru a susţine un asemenea demers.

Cred în continuare că această decizie se bazează covârşitor pe angajamentul politic pe care fiecare partid trebuie să-l ia. Nu este o decizie administrativă, este o decizie, dincolo de calcule, de asumare politică şi ştiu sigur că partidul din care fac parte şi-a asumat prin proiectul depus şi prin eforturile pe care Florin Roman, liderul liberarilor din Camera Deputaţilor, le face în acest moment, şi colegii mei, deputaţii şi senatorii liberali”, a precizat Alexandru, miercuri seara la Realitatea Plus, potrivit agerpres.ro

Aceasta susţine că nimeni nu-şi poate permite în acest moment să nu asculte semnalele societăţii civile, care semnalează faptul că s-au creat, prin aceste categorii de pensii speciale, două Românii, una a celor care se bucură de privilegii şi alta a celor care primesc pensie pe cât au muncit.

Un impozit de 90% pentru toate pensiile speciale

„Prin urmare, este în primul rând o decizie politică şi sunt convinsă că nu-şi poate permite nimeni în acest moment să nu asculte semnalele societăţii civile, care ne semnalează faptul că s-au creat, prin aceste categorii de pensii speciale – cu privire la care personal consider că doar anumite categorii ar trebui excluse şi anume militarii, de exemplu – două Românii: România celor care se bucură de privilegii pentru că au ştiut cum să facă ca prin Parlament să treacă legi speciale, şi România celor care primesc pensie pe cât au muncit, nimic mai puţin, nimic mai mult”, a subliniat Alexandru.

Liderii deputaţilor şi senatorilor PNL, Florin Roman şi Daniel Fenechiu, au depus, miercuri, amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare prin care propun impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% până la 95%.

Pe data de 31 martie, şi Uniunea Salvaţi România, la iniţiativa deputaţilor Claudiu Năsui şi Cristina Prună, a depus în Parlament un proiect de lege pentru impozitarea cu 90% a pensiilor speciale, definite ca pensii suplimentare faţă de pensia contributivă.

„Proiectul USR prevede un impozit de 90% pentru toate pensiile speciale de peste 3.500 de lei şi un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2.000 şi 3.500 de lei. Pensia minimă în România este de 704 lei, iar cea mai mare pensie specială depăşeşte 70.000 de lei, ceea ce înseamnă de aproximativ 100 de ori mai mult. O discrepanţă uriaşă este şi între pensia medie din sistemul public, în prezent 1.247 de lei, şi pensia medie din sistemele speciale, care variază între 4.000 de lei şi 19.000 de lei”, a transmis USR, prin intermediul unui comunicat.

Potrivit sursei citate, pentru primele două luni din 2020 statul a scos de la buget 1,6 miliarde lei, iar până la finalul anului se estimează o cheltuială cu pensiile speciale de peste 10 miliarde de lei, „bani care pot fi folosiţi pentru rezolvarea unor probleme urgente, precum combaterea epidemiei de coronavirus, diminuarea efectelor economice ale acesteia” şi investiţii în sistemul de sănătate.

Proiectul de lege completează Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.