Tocmai a lansat prima clinică dentară din portofoliu și se pregătește pentru noi investiții. Ai zice că președintele CA al MedLife, Mihai Marcu, nu se mai oprește din dezvoltarea de proiecte noi. Sau, cel puțin așa arată rezultatele finale din ultimii ani: clinici, spitale, achiziții. Peste tot în țară, cu o țintă clară: de a deveni primul operator privat cu acoperire națională.

Cu o avere estimată la 60 – 65 milioane de euro, în ediția de anul trecut a TOP 300 Capital, Familia Marcu a început să construiască MedLife – principalul business – în 1996, într-o piață în care serviciile medicale private aproape că nu existau. De atunci, lucrurile s-au mai schimbat competiția ducând serviciile medicale la un alt nivel.

Afaceri de 100 mil. euro în 2015

„4,3 milioane de români ne-au călcat pragul“, spune astăzi Mihai Marcu. Aproape jumătate din populația activă a României. Și, pe bună dreptate, „nu-i rău deloc“, ba din contră, privind din afară, ca în orice ecuație,  cifra este una ideală pentru o companie de profil. Dublată, bineînțeles, de estimarea de 100 de milioane de euro pentru afaceri, pe care Marcu și-a propus să o atingă anul acesta cu MedLife.

„DentaLife este o linie de business complet nouă. Sperăm să deschidem cel puțin una pe an, în următorii ani. Sau chiar mai multe“, mai spune omul de afaceri despre clinica deschisă de curând în București, în urma unei investiții de jumătate de milion de euro. Grosso modo, investițiile principalei companii deținută de Marcu vor depăși 10 milioane euro în proiecte de tip green field și achiziții. De punctat aici și finalizarea procesului de achiziționare a pachetului majoritar de 55% din grupul de firme Centrul Medical SAMA și Ultratest, unul dintre cei mai mari operatori medicali din sud-vestul României. Intenția unor achiziții nu este „de ieri, de azi“, ci a încolțit în mintea antreprenorului cu mult înainte de finalizare, la fel ca orice țintă pe care Mihai Marcu și-a creionat-o în cariera sa de antreprenor. Câteva aspecte care au caracterizat anul trecut afacerea sa sunt mai mult decât edificatoare: numărul de abonați a crescut cu 16,5%, până la 320.000, în timp ce cota de piață a ajuns la 45% la nivel național. Iar pentru 2015, compania vizează un avans de 20%, dublu față de ritmul de creștere al pieței de profil.

Clienții coroprate, o categorie specială

Un segment important l-a reprezentat și cel de corporate, care a crescut semnificativ datorită deschiderilor din ultimul an, fiind inaugurate trei clinici de mari dimensiuni în Iași, Galați și Constanța.

„Acestea au generat o mare presiune pe piața clienților corporate care au filiale și sucursale la nivelul întregii țări. Mai mult, credem că această presiune se va accentua și mai mult, în condițiile în care, după achiziția grupului Sama, se va face simțită tot mai puternic prezența, în premieră, a unui furnizor privat de servicii medicale cu amprentă națională“, detaliază Marcu.

Și încă un amănunt: intenția de a extinde accelerat portofoliu de abonați MedLife, în special la nivel regional, este și principalul obiectiv de business al Mirelei Dogaru, noul Corporate Manager al companiei, care a preluat această funcție începând cu luna noiembrie a anului trecut, devenind în același timp membru în Comitetul Director al MedLife. În prezent, compania își desfășoară activitatea în 13 hyperclinici din București și din marile orașe, în 18 laboratoare proprii de analize, șapte unități spitalicești, trei maternități, 12 centre de excelență cu specializare unică, opt farmacii proprii – reunite sub rețeaua PharmaLife Med -, și în colaborare cu 145 de clinici medicale partenere. În afară de afacerea MedLife, Familia Marcu mai deține și alte afaceri în turism și imobiliare.

MedLife, pe scurt

  • Deținută de Familia Marcu, MedLife activează pe piața din România din 1996;
  • Compania acoperă toate zonele de activitate medicală, aflându-se în topul marilor jucători de profil;
  • Își desfoșoară activitatea în 13 hyperclinici din București și din țară și în multe alte spitale, centre, laborataore și farmacii;
  • În februarie, anul acesta, compania a finalizat achiziția a 55% din grupul de firme Sama&Ultrasunet.