Mesaje oficiale la nivel internațional pentru România, de Ziua Națională. Liderii UE și SUA s-au întrecut în felicitări VIDEO
SURSA FOTO: Dreamstime
Mesaje oficiale la nivel internațional pentru România, de Ziua Națională. Liderii UE și SUA s-au întrecut în felicitări pentru marea zi de 1 Decembrie. Printre aceștia se numără Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și chiar secretarul Departamentului de Stat al SUA.
Liderii mondiali au transmis mesaje de felicitare de Ziua Națională a României, de 1 Decembrie, pe toate canalele oficiale posibile, printre care Facebook și Twitter. Astfel, cei mai înalți demnitari de la Bruxelles au felicitat miercuri țara noastră de Ziua Națională a României.
Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene, printre cei care au oferit urări României
Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene au fost primele instituții care au postat miercuri dimineață mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale a României, însoţite de imagini şi informaţii despre țară. Mai mult, președintele Consiliului European și liderul grupului PPE au fost printre primii înalți oficiali europeni care au transmis mesaje cu dedicație României de Ziua Națională.
„La mulţi ani de Ziua Naţională, România! La mulţi ani, România! Astăzi sărbătorim alături de prietenii noştri români şi de Comisia Europeană în România!”, a transmis Comisia Europeană. Mai mult, urarea este însoţită de fotografii reprezentative şi de un articol informativ despre țara noastră.
De asemenea, Consiliul Uniunii Europene a postat o urare şi un scurt film ce oferă cele mai inedite informaţii despre România, cum ar fi, între altele, faptul că România are cel mai rapid internet în bandă largă din UE sau că prima femeie neurochirurg din lume a fost o româncă, dr. Sofia Ionescu-Ogrezeanu.
În același timp, președintele Consiliului European, Charles Michel, a postat pe twitter un mesaj în limba română, în care spune: „Adresez cele mai bune urări prietenilor noștri din România, care sărbătoresc astăzi ziua națională”.
🇷🇴🇪🇺 Adresez cele mai bune urări prietenilor noștri din România, care sărbătoresc astăzi ziua națională.
My best wishes to our friends in Romania today as they celebrate their national day. @KlausIohannis #GreatUnionDay #ZiuaNațională pic.twitter.com/oy3DuVwPCr
— Charles Michel (@eucopresident) December 1, 2021
Printre liderii europeni care i-au felicitat pe români de 1 Decembrie se numără și liderul PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.
Și SUA a transmis un mesaj României de 1 Decembrie
Secretarul Departamentului de Stat al SUA, Antony J. Blinken, a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Naționale a României, în care urează „La mulți ani poporului român”. „Ne mândrim să fim alături de România, în calitate de aliați NATO”, mai arată mesajul.
„În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, aniversarea Marii Uniri.
Între România și Statele Unite există un parteneriat durabil, construit pe valori împărtășite, interese comune și legături inter-personale solide. Ne mândrim să fim alături de România, în calitate de aliați NATO, să colaborăm pentru a depăși amenințările și provocările prezentului și viitorului, în regiunea Mării Negre și nu numai. Mulțumim României pentru angajamentul său de neclintit pentru apărarea păcii și a libertății în lume, inclusiv în Afganistan.
Așteptăm cu nerăbdare să valorificăm vizita la București a Secretarului Apărării Austin, din luna octombrie, vizita Ministrului Afacerilor Externe Aurescu la Washington, D.C, din luna noiembrie, și succesul recentei sesiuni a Dialogului Strategic. Anunțul Președintelui Iohannis de la conferința COP26, conform căruia România se va număra printre primele țări care va găzdui un reactor modular de mici dimensiuni, construit pe baza tehnologiei americane, este încă un exemplu grăitor de promisiune și potențial pentru o colaborare bilaterală și mai strânsă.
Urez poporului român „La mulți ani” de Ziua Națională, pace și prosperitate în anul ce urmează”, arată mesajul Secretarului de Stat al SUA, Antony J. Blinken, transmis de Ambasada americană la București.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





