Președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri despre cei care nu cred în pericolul reprezentat de noul coronavirus, arătându-se revoltat de persoanele care nu respectă normele impuse de autorități.

”Persoane care nu cred în nimic, în boli, în vaccinuri există peste tot, nu în număr mare, dar e regretabil. E suficient să ne uităm în spitale. Regretabil la numărul mare de decese.

”Așa ceva e revoltător”

Constat că majoritatea românilor respectă normele impuse. Mă revoltă că persoane publice, precum șefii PSD, nu respectă aceste norme. Așa ceva e revoltător și tuturor celor care nu cred le recomand să întrebe la spitale.”, a declarat Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Cu această ocazie, Iohannis și-a reafirmat sprijinul pentru Ludovic Orban, pe care îl vede în poziția de premier și după desfășurarea alegerilor parlamentare de la începutul lunii decembrie.

”Din fericire, în pandemie e PNL la guvernare și împreună cu mine căutăm măsurile adecvate, proiecte, oportunități pentru a preveni epidemia și a trata bolnavii. Cum ar fi fost cu o guvernare PSD, dacă conducerea PSD nu respectă cele mai elementare norme?

”Alegerile vor fi câștigate de PNL”

Cât de greu e pentru un PSD-ist să-și pună o mască? Dacă am fi avut un guvern PSD în pandemie ar fi fost foarte rău. În ce privește acuzația de poliție politică, e rizibilă.

Probabil a fost o persoană care a sesizat și a chemat poliția, care i-a găsit încălcând flagrant normele la care ceilalți români se supun. PSD nu s-a reformat.

Am văzut că l-au trimis pe doctorul Rafila să prezinte un program pe sănătate, dar pe ei nu îi interesează asta.

Prima mea opțiune rămâne Ludovic Orban. Eu cred că alegerile vor fi câștigate de PNL. E părerea mea și a sociologilor care fac sondaje. PSD are probabil altă părere.”, a declarat miercuri Iohannis.