Înaintea mult așteptatei dezbateri, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a transmis un mesaj cu iz de avertisment. Mesajul pe scurt ar fi că speră ca România trebuie să fie parte a schimbării necesare în Europa, ceea ce nu prea pare a fi.

„În calitate de stat membru al Uniunii Europene şi viitor deţinător al Preşedintiei Consiliului UE în 2019, rolul României este esenţial în susţinerea unei Uniuni Europene care se bazează pe libertate şi stat de drept şi capabilă să ofere soluţii pentru cele mai presante procupări ale cetăţenilor, cum ar fi şomajul, securitatea şi migraţia. Împreună trebuie să schimbăm Europa, iar contribuţia fiecărui stat membru este esenţială.”

Preşedintele Parlamentului European şi preşedintele României vor face declaraţii de presă comune marţi, la ora 12:55 (13:55 ora României), în faţa sălii de protocol.

Şefii de stat sau guvern ai Irlandei, Croaţiei, Portugaliei, Franţei, Belgiei, Luxembourgului, Olandei, Poloniei, Greciei şi Estoniei au participat deja la dezbateri privind viitorul Europei cu deputaţii, în cadrul sesiunilor plenare.

În următoarele luni vor mai avea loc dezbateri cu: cancelarul Germaniei, Angela Merkel şi prim-ministrul din Danemarca, Lars Løkke Rasmussen, în noiembrie; prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, în decembrie; prim-ministrul Finlandei, Juha Sipilä, în ianuarie, şi prim-ministrul Italiei, Giuseppe Conte, în februarie, anul viitor.