Potrivit unor extrase din interviul acordat revistei Focus, date publicităţii sâmbătă, cancelarul afirmă că ‘din păcate, opoziţia Rusiei şi Chinei a împiedicat o declaraţie oficială a Consiliului de Securitate al ONU prin care acesta să solicite garantarea unui acces liber pentru inspectorii ONU’ la zonele vizate.

Regimul lui Bashar al-Assad este acuzat că a utilizat arme chimice ce s-au soldat cu un mare număr de victime – opoziţia siriană vorbeşte de 1.300 de morţi – miercuri în apropiere de Damasc. Observatorul sirian pentru drepturile omului /OSDH/, ce se sprijină pe o largă reţea de militanţi şi medici, a contabilizat 170 de morţi şi nu a putut confirma utilizarea armelor chimice. Cu toate acestea, ONG-ul a afirmat că regimul a bombardat violent regiunea respectivă miercuri şi joi.

‘Acum, problema este ca inspectorii ONU care sunt deja în Siria să poată merge cât mai repede posibil în acele locuri’, a declarat şefa executivului german. În ceea ce o priveşte, coaliţia opoziţiei siriene s-a angajat ‘să asigure securitatea’ inspectorilor ONU la locul presupuselor atacuri cu arme chimice. Potrivit acesteia, armata a tras cel puţin trei salve de rachete echipate cu focoase chimice asupra civililor.

SURSA: Agerpres


Te-ar putea interesa și: