„Pentru a controla epidemia și a proteja sănătatea și viețile oamenilor am decis să anulăm toate evenimentele de amploare în Beijing, inclusiv târgurile, începând de astăzi”, a transmis Biroul pentru Cultură și Turism de la Beijing, într-un comunicat citat de CNN. „Cetățenilor li se recomandă să ia măsuri preventive suplimentare. Vom comunica toate schimbările de politici pe măsură ce situația evoluează”. Festivitățile dedicate Anului Nou Chinezesc au loc în perioada 25 ianuarie – 8 februarie.

Europa, deocamdată la adăpost

În Europa, statele membre ale UE nu au raportat deocamdată cazuri de infectare cu noul coronavirus apărut în China, a anunţat joi Comisia Europeană, menţionând că urmăreşte cu atenţie situaţia şi ia măsuri pentru asigurarea unui răspuns coordonat la nivelul UE. Însă, o posibilă purtătoare a virusului este căutată în Franța.

„Comisia urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei şi continuă să coordoneze orice măsuri necesare de răspuns la nivel european. Comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides a discutat situaţia privind coronavirusul cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii dimineaţa aceasta şi ieri cu miniştrii sănătăţii din Franţa şi Italia. Comisia a convocat ieri o a doua întâlnire cu Comitetul pentru Securitate Sanitară pentru a discuta actualizarea evaluării de risc şi potenţialele implicaţii pentru UE”, a transmis un purtător de cuvânt al executivului comunitar.

„Suntem pregătiţi să ne intensificăm eforturile şi sprijinul faţă de statele membre pentru asigurarea unui răspuns coordonat şi luarea măsurilor de control adecvate dacă va fi necesar”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. El a menționat că „niciun caz de nou coronavirus nu a fost deocamdată semnalat de către statele membre, Comisia şi statele membre aşteaptă evaluarea OMS după a doua reuniune a acesteia, care se va desfăşura astăzi (23 ianuarie)”.

OMS monitorizează situaţia

Organizația Mondială a Sănătății a apreciat măsurile luate de China pentru a preveni răspândirea bolii. Tedros Ghebreysus, directorul OMS a precizat că se află în legătură cu autoritățile chineze 24/7: „Le-am spus că dacă iau măsuri ferme, nu numai că vor controla răspândirea bolii în țara lor, dar vor minimiza șansele ca boala să se răspândească internațional.”

OMS a folosit expresia ”urgenţă internaţională” doar în cazul unor epidemii rare care necesită o reacţie mondială viguroasă, precum gripa porcină H1N1 în 2009, virusul Zika în 2016 şi febra Ebola, care a făcut ravagii într-o parte a Africii de vest din 2014 în 2015 şi în Republica Democratică Congo (RDC) în 2018.

La Washington, un purtător de cuvânt al Departanentului de Stat a subliniat ”semnele încurajatoare care arată că Guvernul chinez a înţeles gravitatea acestei probleme”. Virusul, din aceeaşi familie cu SARS (sindromul respirator sever acut), s-a extins în mai multe ţări din Asia şi chiar în Statele Unite, unde s-au înregistrat câteva cazuri.

Artişti în carantină la Timişoara, flyere la Aeroportul din Cluj

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a anuțat luarea primelor măsuri privind coronavirusul din China: au fost lipite afișe informative în terminalele de sosiri și plecări și distribuite flyere pasagerilor. Potrivit unui comunicat al Aeroportului, asistenții medicali din aeroport oferă sprijin tuturor pasagerilor care au nevoie de sfaturi sau îngrijiri medicale. De asemenea, Aeroportul Cluj colaborează cu autoritățiile din domeniul sănătății publice, cu autoritățile care își desfășoară activitatea în cadrul aeroportului, dar și cu companiile aeriene pentru implementarea tuturor măsurilor de precauție în ceea ce privește cazurile de pneumonii cu coronavirus.

Mai mulţi artişti ai Filarmonicii Banatul din Timişoara, care au concertat în cadrul unui turneu de 40 de zile în oraşul chinez Wuhan, au fost trimişi, la revenirea în ţară, de către directorul instituţiei la un control preventiv la Medicina muncii.

„Artiştii Filarmonicii Banatul nu au concertat în Wuhan decât în data de 3 decembrie 2019, când în zona respectivă nu se declarase prezenţa niciunui virus. După aceea nu au mai trecut prin acel oraş. Dar, preventiv, la întoarcerea lor acasă, am luat măsuri şi i-am trimis imediat pe respectivii colegi la Medicina muncii. De asemenea, le-am recomandat ca în următoarea decadă să studieze acasă, într-un fel carantină, să nu mai vină la filarmonică. Noi rămânem în contact cu Direcţia de Sănătate Publică, dar până acum nu e semnalată nicio problemă de sănătate a lor”, a declarat miercuri seara, pentru Agerpres, directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Gârboni.