Războiul impozitelor: două dintre cele mai puternice economii ar putea reduce impozitul pe profit

Războiul impozitelor: două dintre cele mai puternice economii ar putea reduce impozitul pe profit
Publicat de Valentin Gros la 21 iunie 2017, 19:47

Premierul britanic Theresa May a anunţat miercuri că Executivul de la Londra va continua să reducă impozitul pe profit pentru a încuraja oamenii de afaceri să investească în Regatul Unit şi pentru a sprijini creşterea economiei, transmite Reuters.

„Dacă vom dori să profităm de toate oportunităţile, în condiţiile în care ne pregătim să ieşim din Uniunea Europeană, trebuie să construim o economie mai puternică”, a afirmat oficialul britanic în Parlament, după ce regina Elisabeta a II-a a prezentat într-un discurs programul Guvernului condus de Theresa May. 

„În acest discurs arătăm că vom continua să îmbunătăţim situaţia finanţelor publice, vom sprijini afacerile şi crearea de locuri de muncă prin reducerea impozitului pe profit”, a declarat premierul britanic. 

Şi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a afirmat miercuri că Berlinul va trebui să modifice sistemul de impozitare al profitului în următorii ani, ca răspuns la concurenţa din alte state. Schaeuble a dat asigurări că Germania îşi poate permită să reducă taxele. 

„Mă aştept să fie nevoie în următorii ani să acţionăm în privinţa impozitului pe profit deoarece în unele state, de la Marea Britanie la SUA, dar şi pe alte continente, există demersuri în acest sens pe care nu le putem ignora”, a precizat oficialul german. 

Media taxei pe companii este de aproximativ 25% în statele din Organizaţia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD). Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondiala, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

AGERPRES

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.