Update

Radio Europa Liberă Moldova a confirmat, luni, 9 ianuarie, în jurul orei 13:10 că ministrul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova, Marcel Spatari, pleacă din funcția de ministru.

Știrea inițială

Într-o confesiune făcută, duminică, 8 ianuarie, pe pagina sa de Facebook, ministrul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, Marcel Spatari, ar fi anunțat, conform presei de peste Prut, dorința de a-și înainta demisia din funcția vizată.

Ce a scris oficialul în mesajul său de rămas bun

Sursele media de la Chișinău au relatat că Marcel Spatari ar veni cu o decizie în acest sens în decursul săptămânii curente. Contactat de jurnaliștii de la postul Vocea Basarabiei, oficialul nu a oferit mai multe declarații, însă a anunțat că „mâine (azi, 9 ianuarie – n. red.) voi face o declarație oficială în acest sens”. Însă, conform acelorași surse media, mesajul ministrului de la Chișinău pare a fi un mesaj de rămas bun. Marcel Spatari a menționat că este recunoscător și a enumerat 10 lucruri învățate în fruntea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

„Protecția socială nu trebuie să se limiteze la plăți. Astăzi, cheltuielile publice pentru protecția socială din Republica Moldova sunt 95% plăți (inclusiv 60% drepturi de asigurări sociale și 35% prestații sociale) și doar 5% servicii sociale. În acest domeniu, trebuie să avem o abordare 3D: să dezvoltăm, diversificăm și digitalizăm. Pentru asta, am pornit un amplu proces de reformă a asistenței sociale, a finanțării serviciilor sociale, a apropierii sistemului public de prestatorii privați.”, a scris oficialul de la Chișinău.

Cine va prelua șefia ministerului

La scurt timp, postul TV8 a anunțat, pe surse, că șefia la Ministerul Muncii și Protecției Sociale ar urma să fie preluată de Alexei Buzu, directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, organizație care promovează egalitatea de gen și incluziunea în Republica Moldova.

„Am încercat, astăzi, să obținem un comentariu de la Marcel Spatari, însă, printr-un mesaj telefonic, el nu a confirmat, dar nici nu a negat informațiile, precizând că nu există declarații oficiale pe subiectul invocat de noi.”, a relatat postul TV8. Marcel Spătari ar fi decis să plece din funcție pentru că ar fi departe de membrii familiei sale, care, în acest moment, locuiesc la București, a mai precizat sursa citată.