Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, are încredere în moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, subliniind că este pentru prima oară după Revoluţie când un astfel de demers are şanse să treacă la numai 6 luni de la alegerile parlamentare.

„Nu stăpânesc nimic, nu au câştigat niciun pariu”

Guvernul condus de Florin Cîţu este unul „ineficient”, spune Ciolacu, iar direcţia în care merge acesta este una „greşită”. „Fiecare copil care se naşte astăzi pleacă la drum cu o datorie de 2000 de euro, făcută pe timpul guvernării Cîţu”, afirmă preşedintele PSD.

„Este pentru prima oară, după 30 de ani de democraţie post-decembristă, când o moţiune de cenzură are şanse să treacă la numai şase luni de la alegerile parlamentare. Chiar dacă, matematic, ei au în acest moment o majoritate.

Direcţia este una greşită, nu stăpânesc nimic, nu au câştigat niciun pariu. Nici cu PNRR-ul, vaccinare, economie – au împrumutat 34 de miliarde, unde sunt aceşti bani? Avem dobânzi pe care le plătim de zece ori mai mari decât în UE. E un cuvânt pe care l-am luat de la partenerii sociali, e un Guvern ineficient, un Guvern care nu poate să pună în aplicare absolut nimic din ce este important pentru români.

Nu au niciun orizont, singurul orizont al lor este să împrumute sume pe care o să le plătim cu toţii de acum încolo, 20-30 de ani. Fiecare copil care se naşte astăzi pleacă la drum cu o datorie de 2000 de euro, făcută pe timpul guvernării Cîţu”, a declarat Marcel Ciolacu, pentru Antena 3.

Parlamentari de la putere, dispuşi să voteze moţiunea de cenzură!

Negocierile cu parlamentarii din coaliţia de guvernare continuă, a mai spus liderul PSD, care a indicat că există semnale că unii dintre aceştia doresc să voteze moţiunea de cenzură.

„Există astfel de semnale (că moţiunea va fi votată şi de alţi parlamentari – n.red.), vom continua negocierile. Am negociat, am terminat negocierile cu partenerii sociali. Am vrut să vedem, în primul rând, de la patronate, IMM-urile, sindicate, dacă este oportun să depunem o astfel de moţiune de cenzură. Cu toţii au spus foarte clar că este oportun să depunem o moţiune de cenzură şi acest Guvern să plece.

Am negociat textul moţiunii, l-am finalizat, am discutat şi cu partenerii şi cu ceilalţi parlamentari, şi cu grupul AUR, şi cu grupul minorităţilor. Se vor regăsi pasaje de la fiecare prinse în moţiune şi de aici discuţiile individuale cu alţi parlamentari”, a susţinut Ciolacu.

Pe cine propune PSD drept premier în locul lui Florin Cîţu?

Partidul Social Democrat este gata să formeze o nouă majoritate în cazul în care moţiunea de cenzură va trece, mai spune Ciolacu, iar propunerea de prim-ministru a PSD va fi Alexandru Rafila.

„PSD a câştigat alegerile, domnul Iohannis a confiscat această victorie a PSD, a încălcat spiritul Constituţiei şi a venit cu o construcţie a perdanţilor. Cei de pe locurile doi şi trei au venit şi au construit această guvernare. În primul rând, suntem pregătiţi să venim cu o propunere de prim-ministru şi avem zece zile să creăm o nouă majoritate.

Nu am avut discuţia din interior, în acest moment este o propunere votată de către PSD, în persoana domnului profesor Rafila, nu este o altă decizie (…). Avem capacitatea de a doua zi să putem guverna”, a declarat Ciolacu.

Cel mai probabil, moţiunea va fi depusă miercuri şi va fi votată săptămâna următoare, a adăugat liderul PSD.