Tragerea la răspundere a conducerii atestă faptul că „terapia“ legală pentru debitorul aflat în dificultate presupune, pe lângă adoptarea unor măsuri de resuscitare economică, și instituirea unei pedepse direcționate către persoanele responsabile. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței este cea care prevede posibilitatea tragerii la răspundere a celor care, prin faptele lor, au cauzat starea de insolvență.

Sfera persoanelor care pot fi trase la răspundere include atât membrii organelor de supraveghere și ai conducerii (administratori, directori, cenzori și auditori financiari), cât și orice altă persoană ce a cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea faptelor prevăzute de lege, exercitând funcții de supraveghere sau conducere în cadrul societății.

Legea prevede expres faptele ilicite care pot fundamenta tragerea la răspundere. Astfel, o persoană este sancționabilă dacă a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu, sau în cel al unei alte persoane. În practică, astfel de cazuri în care administratorul sau managerul se servește de un lucru contrar interesului societății și în scopul profitului personal au fost considerate: plata de către societate a unor cheltuieli de transport, călătorie sau sejur fără legătură cu activitatea persoanei juridice, finanțarea de către societate a unor lucrări de construcții la imobilul proprietate personală sau achitarea de către administrator a unei amenzi pentru încălcarea Codului rutier din fondurile persoanei juridice pe care o conducea.

De asemenea, pot fi încadrate și folosirea de către organul de conducere, în interes personal, a telefoanelor și autoturismelor societății pe care o conduce și care ar trebui utilizate exclusiv în interes de serviciu.

În categoria abuzului de bunuri sociale, sunt incluse și însușirea în interes personal a creditului bancar acordat societății, precum și plată către parteneri a unor avansuri pentru lucrări fictive. Răspunderea membrilor conducerii poate fi angajată și pentru deturnarea de fonduri prin nevirarea sumelor reprezentând contribuția de asigurarari de sănătate reținută din salariile angajaților către fondurile speciale, cărora le sunt destinate potrivit legislației fiscale.

Conform legii, sunt sancționabile și persoanele care au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice sau au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, la fel și membrii conducerii care au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Nerespectarea prevederilor legale relative la organizarea contabilității nu poate fi considerată o simplă neglijență, ci indică administrarea frauduloasă a averii societății și reprezintă o premisă pentru aplicarea răspunderii din Legea insolvenței. Se induce astfel ideea de ascundere a patrimoniului față de creditori și de fraudă la lege în scopul sustragerii de la controlul autorităților de reglementare și control privitor la activitatea societății.

Neevidențierea în contabilitate a unor mărfuri și introducerea de facturi fictive au fost considerate de practica judiciară fapte ilicite ce au atras răspunderea administratorilor.Deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia este o altă faptă ilicită ce poate angaja răspunderea autorului.

În categoria faptelor ilicite au fost incluse și încasarea de către membrii organelor de conducere ale societății a unor remunerații abuzive. Astfel, remunerația membrilor organelor de conducere trebuie să fie proporțională, atât cu munca efectiv depusă de persoană în cauză, cât și cu rezultatele societății.

În plus, pot fi trase la răspundere atât persoanele care au folosit
mijloace ruinătoare pentru a procură persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, cât și cele care, în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în daună celorlalți creditori.

Enumerarea este, neîndoielnic, limitativă și, în consecință, nu poate fi extinsă prin interpretare analogică. Instanțele au respins în mod constant alte temeiuri invocate de părți,  precum nedepunerea diligențelor pentru readucerea unor bunuri în patrimoniul debitorului.

Existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este a treia condiție pentru angajarea răspunderii sus menționate și presupune că starea de insolvență a debitorului să fie consecință directă și necesară a unei fapte ilicite dintre cele expres prevăzute de lege.

În final, membrii conducerii unei companii pot fi trași la răspundere numai dacă săvârșirea faptelor ilicite a fost culpabilă, iar culpa este dovedită.

George Albert Ionescu este managing partner al Casei de Avocatură Ionescu și Sava