Manageri inca din clasa a zecea
Organizatia Junior Achievement (JA), prin programele de „Economie Aplicata” si „Companie Elev”, care sunt predate optional in scoli (la cererea parintelui sau a profesorului) in clasele a X – XII-a, ofera participantilor posibilitatea de a corela partea de concepte economice cu viata reala, cu principiile economiei de piata si ale functionarii lor. Materialele si softul sunt puse la dispozitia profesorului si a elevului gratuit. Pentru participarea la competitie, tinerii trebuie sa aiba cunostin
Organizatia Junior Achievement (JA), prin programele de „Economie Aplicata” si „Companie Elev”, care sunt predate optional in scoli (la cererea parintelui sau a profesorului) in clasele a X – XII-a, ofera participantilor posibilitatea de a corela partea de concepte economice cu viata reala, cu principiile economiei de piata si ale functionarii lor. Materialele si softul sunt puse la dispozitia profesorului si a elevului gratuit. Pentru participarea la competitie, tinerii trebuie sa aiba cunostinte despre programul JA iar, in cazul in care programul nu le este predat la scoala, ei au la dispozitie un extract curricular care ii ajuta sa invete. Elevii studiaza, prin intermediul a numeroase exercitii si studii de caz, implicatiile in economie ale fortei de munca, ale managerului, consumatorului, guvernului. Pentru legarea de activitatea practica si corelarea partii de concepte economice cu viata reala, programul este urmat de Concursul de Simulare Manageriala. Elevii invata in acest concurs cum sa opereze o companie, deprind rolul unei companii reale, modul de organizare si functionare. De asemenea, se pune foarte mare accent pe lucrul in echipa, deoarece participa doar grupe de tineri care au format o companie in functie de datele concursului.
Concursul de Simulare Manageriala are doua faze: nationala si internationala pana la cele doua finale, unde concurentii se infrunta direct si concursul se desfasoara online (prin internet). In functie de deciziile luate pe parcursul concursului si prin raspunsul calculatorului, acestia pot promova intr-o etapa superioara sau pot fi descalificati.
Competitia nationala se desfasoara online in ianuarie, pe parcursul a doua saptamani si in functie de rezultatele obtinute de echipe, se selecteaza cele care merg la concursul international, ce se desfasoara pe perioada februarie – iunie, tot online pana la finala de pe 3 august de la San Diego, unde se vor confrunta direct. In aceasta luna s-a desfasurat la Bucuresti, pe parcursul a doua zile, finala pentru desemnarea campioanei nationale. Deplasarea echipelor in capitala este suportata de JA, iar participarea si deplasarea echipelor la concursul international, unde avem deja calificate opt grupe (sapte de elevi si una de studenti) din cele 48, este suportata de sponsorii programului.
Diplomele sunt recunoscute de MEC
Romania a participat prima data la acest concurs in anul 1999 cu un numar mic de echipe, iar in 2000 a avut prima participare activa la concursul international, unde a avut numeroase echipe si a reusit sa se califice in sferturi si chiar in semifinala de la Singapore, ocupand locul III. Numarul echipelor a crescut exponential de la 5, apoi la 50 si in ultimul an la 264 de grupe pe tara. Numarul concurentilor in echipe este variabil de la minimum doi la maximum 30 de copii. In anul 2000 au participat numai elevi de liceu, ulterior s-au organizat si grupe de studenti, cu varsta maxima de participare 22 ani.
Supravegherea elevilor, este alcatuita din doua parti: partea de logistica si corectarea deciziilor apartine calculatorului, iar supravegherea propriu zisa a elevilor le revine profesorilor.
Premiile concursului constau in: diploma de participant urmate de diploma de premiant, acestea din urma sunt echivalente ale unor cursuri de specializare. Desi sigla Ministerului Educatiei si Cercetarii nu apare pe diploma, prin faptul ca ministerul a fost de acord cu desfasurarea acestui program se subintelege recunoasterea diplomelor. Acestea sunt urmate si de acordarea unor premii in obiecte sau excursii.
Ca urmare a participarii lor la astfel de concursuri nationale si internationale, acesti tineri au si sansa de a se angaja part-time sau full-time la una din companiile care le sunt sponsori la concurs sau in cadrul altor companii cu ajutorul recomandarilor organizatiei JA.
Dinamica programelor Junior Achivement
Participanti la programele JA 1998/1999 1999/2000 2000/2001 2001/2002
scoala elementara 0 1.200 9.250 25.400
scoala secundara 0 2.850 24.800 48.600
liceu 2.180 5.200 28.900 54.200
Avantajele programelor Junior Achivement
· ii ajuta pe tineri sa inteleaga notiunile de baza ale economiei de piata;
· ofera cursantilor posibilitatea de a face simulare pe calculator;
· teoria este urmata de o functionalitate practica si anume simularea;
· promoveaza lucrul in echipa;
· se realizeaza legaturi prin practica pe care o fac in companiile mari;
· asigura experienta practica a tinerilor in domeniul afacerilor si in alegerea viitoarei cariere;
· consolideaza relatia de parteneriat intre afaceri si procesul educational.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





