RZB a precizat că, la Adunarea generală anuală din 23 mai 2012, va cere acţionarilor să aprobe retragerea capitalului participativ emis între 2008 şi 2011 în valoare de aproximativ 840 milioane de euro.

‘Această răscumpărare va fi finanţată prin capital nou în valoare de aproximativ 840 milioane euro, care va putea fi subscris de actualii acţionari până la data de 22 mai 2012. Potrivit definiţiei Autorităţii Bancare Europene (EBA) acest capital va fi considerat drept capita core Tier 1’, a informat RZB într-un comunicat. RZB a adăugat că această transformare a capitalului participativ în core capital era necesară având în vedere cerinţele de capital ale EBA. În plus, RZB a subliniat că tranzacţia nu va afecta capitalul participativ de la Raiffeisen Bank International AG.

RZB, care este deţinut de opt bănci regionale inclusiv Raiffeisen-Holding Niederoesterreich Wien, este principalul acţionar al grupului bancar Raiffeisen Bank International AG (RBI), prezent şi pe piaţa din România.

Conform datelor Autorităţii Bancare Europene (EBA), RZB trebuie să-şi majoreze până în iunie capitalul cu 2,1 miliarde de euro.