MAE încearcă să dreagă busuiocul. Ce scuză a găsit pentru eșecul de la ONU

MAE încearcă să dreagă busuiocul. Ce scuză a găsit pentru eșecul de la ONU
Publicat de Radu Andone la 7 iunie 2019, 21:29

Eșecul dezastruos suferit de România după ce a pierdut locul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU a provocat un val de reacții. MAE a încercat să explice de ce s-ar fi întâmplat acest lucru.

Cei de la MAE au spus , într-un comunicat oficial, că „România s-a angajat mai târziu în această campanie, practic din 2017, din dorința de a contribui la întărirea rolului unic al Organizației Națiunilor Unite (ONU), de garant al păcii și securității mondiale, de promotor al dezvoltării durabile și susținător al drepturilor omului”.

„Indiferent de rezultatul final, acțiunile diplomatice derulate pe parcursul acestei campanii au consolidat profilul internațional al României și au condus la dinamizarea și, în unele cazuri, relansarea relațiilor bilaterale cu state membre ONU din areale geografice îndepărtate și dificil accesibile, neacoperite de actuala rețea diplomatică a țării noastre. De asemenea, campania a generat o revigorare a dialogului României cu organizații regionale și subregionale din întreaga lume și o mai bună cunoaștere a realităților și provocărilor pe care acestea le înfruntă.

România va rămâne profund angajată în susținerea Organizației Națiunilor Unite, iar diplomația română va continua să se implice în promovarea obiectivelor acesteia și să lucreze pentru a consolida locul României între națiunile implicate în efortul de a asigura progresul către o lume mai sigură, mai liberă și mai prosperă”, se mai arată în comunicat Ministerului Afacerilor Externe.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.