Un nou martor a declarat ce s-a întâmplat cu cele două fete. Este vorba despre un român stabilit în Italia care susține că a stat de vorba cu Luiza Melencu, una dintre fetele pe care Gheorghe Dincă spune că le-ar fi ucis.

UPDATE: Întrebat dacă i se pare că martorul este cinstit, Ovidiu Zară a declarat că nu crede că ar fi avut vreun motiv pentru a minți.

„Este un om cu familie, este un om așezat în comunitate. Nu are cazier. Mie mi s-a părut un om cinstit. Mi-a oferit detalii distinctive cu privire la fizionomia Luizei. După ce am purtat această discuție, l-am tatonat pe messenger să-mi mai ofere detalii și mi-a spus ceva ce nu multă lume știe asta despre Luiza: că avea caninii puțin ieșiți în evidență. Mai mult decât atât, nu ar fi prima dată când organele nu au luat în calcul toate probele”, a mai declarat Ovidiu Zară.

UPDATE: Alexandru Cumpănașu și-a spus părerea despre declarațiile martorului secret. Acesta susține că dacă proba nu a fost luată în considerare de procurori, aceștia vor face pușcărie.

„Nu știu dacă omul acesta minte sau bate câmpii, dar dacă domnul Zară a transmis această informație mai departe și nimeni nu a făcut nimic, vom vedea procurori intrând la închisoare. Trebuia dat curs de urgență acestei informații”, a declarat Alexandru Cumpănașu.

„Am avut convingerea din primele zile că Luiza trăiește. Ne-am dat seama că suntem mințiți de instituțiile statului. Nu s-a vorbit niciodată de trafic de persoane”, a declarat și bunicul Luizei.

„Am realizat în urma sutelor de mesaje primite în acest caz că o anumită persoană, contactată pe 18 octombrie, a avut o conversație cu mine și nu cred că minte, pentru că mi-a oferit o serie de detalii extrem de amănunțite despre Luiza”, a declarat Ovidiu Zară.

Luiza a fost traficată?

Potrivit martorului secret, Luiza Melencu, una dintre victimele lui Gheorghe Dincă, ar fi în Italia, traficată. Se pare că este păzită și nu are acte pentru a pleca din țară.

„Acum 2 săptămâni eu am avut-o pe Luiza în mașină, în Padova. Ideea e așa. Am stat cu ea la 10 minute și am fost fugăriți. Fetele sunt urmărite. În jurul orei 22, seara.

Nu merg la fete de obicei. Eu am parcat la Parcul Industrial, unde stau multe fete. Am parcat și am văzut multe fete. Luiza era blondă săraca. Nu am putut să vorbesc cu ea pentru că avea microfon. Deci fata trăiește, dar proxeneții le mută din 2 în 2 săptămâni.

Ea a scris pe telefonul meu, ca și când eu aș fi trimis un mesaj. Nu vă spun povești de adormit copii.

Fetele sunt păzite de poliție. Gruparea care acționează este de români. Nu au acte, nu au absolut nimic, nu pot pleca din țară”, a declarat acesta.