Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri, în deschiderea ședinței de Guvern, că Executivul va pregăti actele normative pentru deschiderea anului școlar.

Orban a arătat că actele normative necesare pentru pregătirea anului școlar trebuie dezbătute și finalizate.

Trei legi pentru începerea școlii

Viceoremierul Raluca Turcan a precizat că miercuri se poate avea decizia finală pe cele trei acte normative: un proiect de lege privind deblocarea posturilor pentru personalul didactic și nedidactic și, de asemenea, stabilirea instituției care decide suspendarea cursurilor în caz de extindere a epidemiei; ordonanța de la Ministerul Fondurilor Europene referitoare la decontarea achizițiilor făcute de către autoritățile locale pentru tablete, echipamente de protecție și containere sanitare…

Conform discuțiilor avute loc în ședința de Guvern, alocarea finală a fost stabilită la suma de 175 de milioane de euro, după cum urmează: 100 de milioane de euro pentru 500.000 de tablete, 50 de milioane pentru echipamentele de protecție sanitară și 25 de milioane pentru containere sanitare și de suport educațional. De asemenea, a fost pregătită de Ministerul Muncii ordonanța privind plata zilelor libere pentru părinții care stau acasă cu copiii până în 12 ani în cazul suspendării cursurilor.

Premierul a cerut înaintarea unei solicitări către Comisia Europeană ca să poată fi oferite în avans sumele pentru plăţile la hectar. Secretarul de stat a replicat că există sumele necesare pentru plata avansului, dar că regulamentul european prevede că acest lucru se poate face începând cu 16 octombrie.

„Am făcut solicitare în acest sens. Nu s-a aprobat încă niciunui stat membru, motivat de faptul că în regulament este stipulat faptul că va trebui să mergem pe cursul euro stabilit la 30 septembrie. Încercăm să vedem dacă obţinem o derogare”, a spus el.

„Noi plătim nişte avansuri care reprezintă 85%. Dacă se stabileşte un anumit curs de schimb care nu corespunde cursului de schimb pe care l-am luat noi în calcul când facem avansurile, se poate face echilibrarea pe plata restului sumei. Trebuie purtate negocieri la nivelul Comisiei Europene. În situaţia dată, este clar că este nevoie să facem aceste plăţi la hectar pentru că foarte mulţi fermieri au fost afectaţi de situaţia economică, de criza provocată de COVID, de secetă şi de alte fenomene şi au nevoie de banii aceştia pentru înfiinţarea culturilor de toamnă”, a spus Orban.

Angajamentul Guvernului față de fermieri

Guvernul urmează să dezbată în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.

O cerere în acest sens a fost formulată de George Scarlat, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, care a propus introducerea pe ordinea de zi şi a trei proiecte de OUG pentru scheme de ajutor destinate crescătorilor de albine, fermelor de creştere a porcilor, păsărilor şi bovinelor.

„Ne-am angajat faţă de fermieri, faţă de asociaţiile de crescători de animale că susţinem măsuri de compensare a pierderilor provocate ca urmare a secetei şi pierderilor provocate de criza economică generată de COVID. Angajamentul nostru este că adoptăm actele normative până la sfârşitul săptămânii viitoare, astfel încât să putem să începem plăţile”, a spus premierul Ludovic Orban, în debutul şedinţei de Guvern.

Prim-ministrul a arătat că urmează să fie găsită o formă de sprijin şi pentru crescătorii de ovine.

„Am găsit o formă de sprijin. Va fi Măsura 21 din fonduri europene, cadrul temporar al Comisiei, pentru a putea merge până la 7.000 de euro per beneficiar, per fermă şi vom include acolo şi sectorul ovin şi caprin. În cursul zilei de azi am avut o întâlnire cu sectoarele şi mâine vom definitiva forma fişei de măsură şi va fi transmisă până la sfârşitul săptămânii către Comisia Europeană pentru a fi aprobată”, a confirmat reprezentantul Ministerului Agriculturii.

”Fermierii români au mare nevoie să fie susţinuţi. Ştim foarte bine că, pe lângă problemele cauzate de pandemie, fermierii noştri se confruntă cu dificultăţi generate de încă seceta prelungită din primăvară”,  a mai spus Orban.

Proiecte europene în sprijinul fermierilor

Pentru a veni în sprijinul lor, lucrăm pe două direcţii importante. Pentru a veni în sprijinul fermierilor, Guvernul a prevăzut la rectificarea bugetară fonduri substanţiale destinate fermierilor afectaţi de secetă.

Ştiu că aici au circulat tot fel de aşa numite fake news în spaţiul public. Deci, încă o dată, Guvernul a prevăzut la rectificare fonduri substanţiale pentru despăgubirile fermierilor afectaţi de secetă”, a declarat, cu o zi înainte, și Președintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a adăugat că o doua direcţie vizează pregătirea unor proiecte europene care vin în sprijinul fermierilor.