Partidul Social democrat a enumerat 7 puncte cheie pe care le consideră necesare în pactul propus de Klaus Iohannis. Aceste puncte au fost folosite de Liviu Dragnea în campania electorală pentru alegerile europarlamentare.

„1. Susținerea unei Uniuni Europene cu o singură viteză, în care toate statele membre să se bucure de aceleași drepturi și beneficii.

2. Acțiunea tuturor forțelor politice din România pentru înlăturarea dublului standard în Uniunea Europeană. Nimic din ce este permis în alte state membre să nu fie interzis în România, iar ceea ce este respectat în alte state să fie respectat și în România.

3. Condamnarea protocoalelor secrete încheiate între instituțiile din sistemul judiciar și alte instituții. Justiția trebuie să fie independentă și transparentă.

4. Asigurarea și garantarea independenței judecătorilor față de influențele politice, cât și față de orice altă formă de presiune exercitată asupra acestora.

5. Garantarea și respectarea în totalitate, inclusiv prin procesul de legiferare, a prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și condamnarea publică a oricărei forme de abuz.

6. Armonizarea legislației românești la valorile și principiile europene pentru înlăturarea oricăror forme de discriminare din societatea românească.

7. Promovarea la nivelul Uniunii Europene a instituirii salariului minim european valabil pentru companiile care activează în mai multe state membre, astfel încât să se elimine discriminarea în privința salarizării pe teritoriul Uniunii”.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că propune partidelor semnarea unui acord politic național pentru garantarea rămânerii României în UE. Pactul se referă la transpunerea în legislație a rezultatelor referendumului, la revizuirea legilor justiției pentru a ține seama de recomandările Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene.

„Am decis să invit partidele politice parlmentare să semnăm un acord național pentru consolidarea parcursului european al României. Sau dacă vreți altfel, un pact politic pentru România europeană. Așadar, acord politic național care conține în esență următoarele chestiuni: transpunerea în legislație a interdicției privind amnistia și grațierea pentru corupți, a interdicției adoptării de ordonanțe de urgență în justiți, extinderea dreptului de sesizare a CCR. Dar și transpunerea măsurilor necesare asigurării integrității în funcțiile publice, revizuirea legilor justiției, inclusiv a ordonanțelor de urgență prin care au fost modificate, și în strict acord cu recomandările Comisiei de la Veneția, a rapoartelor MCV și GRECO, adoptarea modificărilor Codului penal și a Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene”, a spus Klaus Iohannis după consultările de la Cotroceni.