Gabriela Firea pune biciul pe Guvern: Se răzbună pe cei mai necăjiți dintre români. Reacție dură după scăderea sumei alocate biletelor de tratament

Gabriela Firea a criticat pe pagina sa de Facebook decizia premierului și a ministrului Muncii de a tăia jumătate din banii de tratament pentru bătânii bolnavi. Fostul edil al Capitalei a precizat că, pentru biletele de tratament, s-a alocat suma de 200 de milioane de lei. Ea mai spune că anul trecut suma alocată biletelor de tratament a fost de 370 de milioane de lei.

”Rāzbunare pe cei mai necăjiți dintre români – bătrânii bolnavi! Florin Cîțu și Raluca Turcan taie la jumătate banii de tratament pentru bătrânii bolnavi! Suma alocată biletelor de tratament este de doar 200 de milioane de lei în 2021, față de 370 de milioane de lei în anul 2020!”, spune Gabriela Firea.

Majoritatea pensionarilor suportă din banii lor o parte din biletul de tratament

Social-democrata a mai precizat că suma alocată a fost micșorată în contextul în care majoritatea pensionarilor din România suportă din pensiile lor o parte a biletului de tratament. Gabriela Firea mai spune că actualul Guvern se răzbună pe cei mai necăjiți dintre Români, respectiv pe pensionarii bolnavi.

”Asta în contextul în care majoritatea pensionarilor suportă din pensiilor lor parte a biletului de tratament!
Guvernul de Dreapta se răzbună pe cei mai necăjiți dintre români, pe pensionarii bolnavi!”, mai spune fostul edil al Capitalei.

”Au promis un trai mai bun pentru toți românii”

Fostul primar al Capitalei a ținut să sublinieze că actuala guvernare a promis un trai mai bun pentru toți românii, sprijin pentru cei vulnerabili, investiții și ajutor pentru mediul de afaceri. Totuși, ei au venit cu tăieri și cu reduceri. În opinia Gabrielei Firea, Guvernul duce lipsă de viziune și strategia guvernamentală.

”În campaniile electorale, au promis un trai mai bun pentru toti tomânii. Sprijin pentru cei vulnerabili, investitii, ajutor pentru mediul de afaceri.
Acum vin si taie tot, reduc tot, îngheata! Lipsā de viziune si strategie guvernamentalā!”, spune Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.