În apropierea cetăţii Blidaru din Munţii Orăştiei se află o altă construcţie, mai puţin cunoscută, dar care a atras interesul arheologilor de-a lungul timpului. Este vorba despre turnul dacic străvechi din Poiana Perţii, un monument cercetat pentru prima oară în 1953, însă prea puţin cunoscut publicului de atunci. Arheologul Aurora Peţan ne dezvăluie misterele din jurul acestei construcţii misterioase.

Locaţia, aflată la nord-vest de cetatea Costeşti-Blidaru, a fost pentru prima oară descrisă de arheologul clujean Constantin Daicoviciu în „Așezările dacice din Munții Orăștiei”, pe la începutul anilor ’50. În Poiana Perţii se putea vedea o ridicătură de pământ și câteva blocuri de calcar, căzute, poate, din cetatea de pe vârful Blidaru, aflată câteva zeci de metri mai sus, sau poate dintr-un turn ce zăcea ascuns sub movila de pământ din acea poiană, spunea acesta.

Movila din poiană avea să fie cercetată în anul 1953, dar informațiile publicate sunt foarte sărace. Sub ea se aflau, într-adevăr, ruinele unui mare turn din piatră, cu laturile de 13,35 x 12,70 m la exterior și 8 x 7,75 m la interior. Zidul, gros de 2,50-2,70 m, era construit din blocuri de calcar de felul celor utilizate la cetățile din zonă, în aceeași tehnică: două fețe (paramente) clădite din blocuri de piatră, legate între ele cu bârne de lemn, iar între acestea, clasica umplutură (emplecton) de pământ amestecat cu piatră locală spartă, scrie Aurora Peţan în articolul publicat pe dacica.ro.

La momentul dezvelirii, turnul era bine conservat, fețele exterioare ale zidurilor fiind vizibile pe întreg perimetrul. Paramentul interior era vizibil doar pe latura estică, pe care se afla și intrarea în turn, și numai pe un singur rând de blocuri. Raportul de săpătură spune că restul zidului fusese demontat de localnici, care au refolosit piatra. Nu s-au găsit cărămizi sau țigle, de unde se poate deduce că turnul se continua cu o structură din lemn și era acoperit cu șindrilă. Totuși, spre deosebire de alte turnuri cu baze din piatră, cel din Poiana Perții are un „demisol” mult mai înalt, de cel puțin cinci asize (rânduri de blocuri), așa cum o arată un desen de profil din anul în care a fost cercetat. La alte turnuri dacice din zonă această bază din piatră e constituită de doar 2-3 rânduri de blocuri.

În interior, a fost găsit un inventar foarte modest, doar câteva cioburi ceramice și niște cuie la intrarea în turn. Arheologii vremii au presupus că turnul era utilizat doar pentru supravegherea drumului antic de pe coasta Făeragului, care ducea spre cetate. Astfel de turnuri împânzeau zona cetăţii dacice Blidaru, cele mai cunoscute fiind cele din „Poiana lui Mihu” și „La Vămi”.

După cercetările din 1953, turnul dacic a căzut iarăşi în uitare. El a revenit în atenţia autorităţilor atunci când s-a pus problema unui proiect de restaurare și consolidare a cetății Blidaru, simultan cu proiectele de la Costești-Cetățuie și Sarmizegetusa Regia. Din păcate, în aproape jumătate de secol, turnul se ruinase.

„Turnul se află într-o stare avansată de prăbușire, stare survenită de la descoperire până astăzi. Dezvelit întreg (mai puțin pe latura nord-estică, cu intrarea), astăzi are o întreagă latură prăbușită, cea de sud-vest, iar alte trei fețe de paramente, înclinate, prost sprijinite, pe cale de a se prăbuși din clipă în clipă […] Latura opusă intrării este complet prăbușită la interior și peste 60% pe exterior, iar restul paramentelor sunt, în peste 70% din lungimea lor, înclinate, riscând din zi în zi să se prăbușească.”, se arată într-un memoriu general justificativ semnat de arhitecul Cristian Călinescu.

Probabil că proiectul de restaurare a fost pus în practică, măcar parţial, pentru că astăzi turnul arată altfel decât era descris în 1953 şi 1979. Acum latura cu poarta este înălțată, iar paramentele interioare, absente la 1950, sunt astăzi în picioare pe o înălțime de patru asize pe unele laturi (cel mai bine conservată este acum latura nordică).

Din păcate, de la ultimele intervenţii, turnul s-a ruinat iarăşi și a fost năpădit de vegetație. Paramentele exterioare sunt prăbușite pe mai mult de jumătate din lungimea lor, blocurile de piatră sunt împrăștiate în preajma turnului, mușchii acoperă zidurile, vegetația de pădure a năpădit întreaga poiană. Totuși, construcția dacică este impresionantă și poate fi văzută chiar din poteca spre cetate, dacă știi unde să te uiți. Poate că dacă nu ar fi existat intervenția din 1980, astăzi nu am fi văzut mare lucru.

Probabil aşa arăta turnul imediat după restaurare. Fotografia alb-negru, inclusă în „Incursiuni dacice în spațiul virtual”, nu are însă date de provenienţă sau despre cine a făcut-o şi în ce an. Este un monument deosebit, parte a istoriei dacice, care, din păcate, a rămas practic necunoscut pentru turiști, dar și pentru mulți dintre specialiștii care analizează acele vremuri.

Te-ar putea interesa și: