Lituania suspendă administrarea vaccinului AstraZeneca. Ce reacții adverse au fost raportate în țara baltică

Lituania suspendă administrarea vaccinului AstraZeneca. Ce reacții adverse au fost raportate în țara baltică
Publicat de Alecsandru Ion la 17 martie 2021, 11:13

Lituania suspendă administrarea vaccinului AstraZeneca. Nici lituanienii nu au fost feriți de reacții adverse, după ce au fost imunizați împotriva Covid-19 cu serul suspendat deja în peste 15 țări ale Uniunii Europene. Agenția Europeană a Medicamentului este așteptată să adopte o poziție fermă.

Lituania suspendă administrarea vaccinului AstraZeneca. Oprirea temporară este ”cea mai sigură cale” de a minimiza riscurile, apreciază autoritățile de la Vilnius.

Și în țara baltică au fost raportate cazuri de persoane care au dezvoltat cheaguri de sânge după administrarea vaccinului.

Lituania suspendă administrarea vaccinului AstraZeneca. Precizările ministrului Sănătății

Lituania a urmat marţi exemplul altor ţări, suspendând la rândul său administrarea vaccinului produs de AstraZeneca, în timp ce acesta a fost verificat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.

Ministrul lituanian al Sănătăţii, Arunas Dulkys, a anunţat că vaccinul nu va mai fi utilizat în ţara sa, ca măsură de precauţie, ”atât timp cât Agenţia Europeană a Medicamentului nu va furniza concluziile finale cu privire la siguranţa” vaccinului.

Dulkys a spus că, dacă ”are încredere personal” în vaccinul AstraZeneca şi este gata să fie vaccinat, oprirea temporară este ”cea mai sigură cale” de a minimiza riscurile.

Agenţia lituaniană pentru controlul medicamentelor a precizat că trei persoane au prezentat cheaguri de sânge în această ţară cu 2,8 milioane de locuitori după administrarea vaccinului, dar nu există niciun indiciu că vaccinul însuşi le-ar fi provocat.

Agenția Europeană a Medicamentului insistă pe avantajele vaccinului

Autoritatea de reglementare europeană a semnalat că analizează efectele secundare grave ale tuturor vaccinurilor împotriva COVID-19 şi ar urma să publice concluziile joi.

EMA a declarat marţi că este ”ferm convinsă” că beneficiile vaccinului AstraZeneca depăşesc riscurile potenţiale, insistând că nu există dovezi care să stabilească o legătură între vaccin şi cheagurile de sânge.

Circa 15 state europene, printre care Germania, Franţa şi Italia, Suedia, Danemarca, au suspendat ca măsură de precauţie administrarea vaccinului AstraZeneca, în urma semnalării unor probleme sanguine la persoane inoculate cu acest ser, precum dificultăţi de coagulare sau formarea de cheaguri de sânge (tromboze), dar fără o legătură dovedită în acest stadiu.

Valeriu Gheorghiță, șeful CNCAV, a precizat că România așteaptă decizia EMA, înainte de a lua vreo măsură.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.