Liberalii vor să schimbe procedura de demitere a preşedintelui Camerei Deputaţilor

Liberalii vor să schimbe procedura de demitere a preşedintelui Camerei Deputaţilor
Publicat de Bogdan Biszok la 13 octombrie 2017, 15:30

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, consideră că demersul ar putea fi susţinut şi de PSD, pentru că modificarea pune în acord Regulamentul cu deciziile Curţii Constituţionale privind dreptul opoziţiei la iniţiativă şi exprimare şi cel al majorităţii să decidă.

 „Solicităm modificarea articolului 26, prin care procedura de revocare a preşedintelui Camerei să poată fi iniţiată şi de o treime dintre deputaţi sau de liderii a două grupuri parlamentare. Cred că în momentul de faţă există foarte mulţi deputaţi care sunt îngrijoraţi cu privire la modul în care este afectată imaginea Camerei Deputaţilor. Vorbim despre a treia funcţie în statul român”, a declarat Raluca Turcan.RADOR

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.