Cu o greutate de doar 215 grame şi dimensiuni de 72 x 120 x 24 mm, LG Pocket Photo este unul dintre cele mai mici şi mai uşoare dispozitive pentru printat fotografii de pe piaţă. Pozele printate cu LG Pocket Photo au dimensiuni de 5,1 x 7,6 cm (2 x 3 inch), ideale pentru partajare sau afişare. După descărcarea şi instalarea unei aplicaţii gratuite, utilizatorii îşi pot conecta smartphone-urile la imprimanta LG Pocket Photo şi pot începe imediat să printeze.

Multitudinea de unelte de editare incluse în cadrul aplicaţiei LG Pocket Photo permite inserarea cu uşurinţă a codurilor QR şi realizarea unor modificări simple, printre care decuparea pozelor şi colorarea acestora. Inserarea codurilor QR în fotografiile printate reprezintă o metodă creativă de a realiza o legătură între o imagine fizică şi o comunitate online. Codurile QR pot fi citite cu ajutorul oricărei aplicaţii de scanare a codurilor de bare, conectând astfel utilizatorii cu reţelele sociale şi alte tipuri de conţinut online.

LG Pocket Photo poate fi utilizat pentru printarea invitaţiilor personalizate la zilele de naştere, biletelor de mulţumire sau chiar a cărţilor de vizită care să conţină un cod QR personalizat. Printarea imaginilor cu coduri QR le permite antreprenorilor să creeze o conexiune între informaţiile online despre afacerea lor şi clienţi. Fotografiile personalizate mai pot fi integrate şi în vânători de comori sau alte jocuri interactive asemănătoare. LG Pocket Photo oferă opţiuni nelimitate pentru activităţi sociale şi recreative, LG Pocket Photo dispune de tehnologii Bluetooth şi Near Field Communication (NFC), dar şi de tehnologie de printare fără cerneală de la ZINK®. Această tehnologie elimină nevoia achiziţionării cartuşelor de cerneală, întrucât utilizează căldură pentru a activa efectele chimice de schimbare a culorii din cadrul hârtiei de tip ZINK 2.0. Comparativ cu procesul convenţional de printare, sistemul de printare fără cerneală ajută la o mai bună conservare a imaginilor şi produce mai puţină întindere a culorii.

LG Pocket Photo este disponibil în România la preţul de 700 lei, TVA inclus.
<iframe width="640" height="360" src="//www.youtube.com/embed/Evq2HowxNI0?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>