Analistul economic Dragoș Cabat consideră că influențele interne au dus la deprecierea accentuată a monedei naționale, în special "instabilitatea politică generată de tensiunile dintre coaliția guvernamentală și societatea civilă", precum și "neîncrederea" în proiuecțiile bugetare.

Asta în condițiile în care "pe piețele internaționale nu s-a întâmplat ceva deosebit".

Cabat consideră însă că în viitorul apropiat este posibil "să avem o perioadă de volatilitate", provocată nu numai de cauzele interne menționate, care ar putea să persiste, ci și de evenimentele pe plan extern, în intervalul următor fiind așteptate alegeri în țări precum Franța, Germania, Olanda.

Curs BNR: Euro, la un nou record în raport cu leul

Leul a slăbit miercuri față de principalele valute la cursul de referință al Băncii Naționale a României (BNR), euro ajungând la o cotație pe care nu a mai atins-o de aproape patru ani.

Euro a crescut cu 1,50 bani, până la 4,5512 lei, iar dolarul cu 1,99 bani, la 4,3105 lei.

Moneda europeană nu a mai atins un asemenea record de la 7 iunie 2013, când nivelul a fost de 4,5535 lei.

Francul elvețian s-a întărit de la 4,2296 la 4,2541 lei, iar lira sterlină de la 5,2327 la 5,2385 lei.

Euro la casele de schimb ale băncilor

Ce prețuri afișau băncile din România pentru cumpărare, respectiv vânzare de euro în lei la 8 martie, ziua când s-a înregistrat un nivel record al valutei europene în raport cu moneda națională?

Conform datelor de la ora 14, publicate pe site-urile băncilor, cel mai "scump" euro putea fi cumpărat de client de la BCR (4,6210 lei), locul secund în acest clasament fiind ocupat de Garanti, cu 4,6200 lei. Cel mai "ieftin" euro era la Alpha Bank (4,5640 lei), la CEC Bank cotația fiind puțin mai ridicată (4,5800 lei).

Clientul putea obține cel mai bun preț pentru un euro la Alpha Bank (4,5340 lei), urmată de Bancpost (4,5020 lei), Banca Transilvania și CEC Bank, care afișau la această secțiune 4,5000 lei. Cel mai slab preț pentru un euro îl avea Raiffeisen (4,4750 lei), în timp ce BCR și BRD ofereau puțin mai mult, 4,4760 lei.

Prețul unui euro în lei la Cumpărare și Vânzare:

BCR: 4,4760 4,6210

BRD: 4,4760 4,6080

Raiffeisen: 4,4750 4,6000

Banca Transilvania: 4,5000 4,6000

Unicredit: 4,4900 4,6100

CEC Bank 4,5000 4,5800

ING Bank 4,4872 4,6146

Alpha Bank 4,5340 4,5640

Bancpost 4,5020 4,6020

Garanti 4,4800 4,6200