Intarziere CNVM a ingreunat delistarile prin AGA

Delistarile pe banda rulanta, facute doar prin vointa actionarilor majoritari, au luat sfarsit, odata cu Dispunerea de masuri nr. 8/2006, emisa de CNVM pe 15 iunie. Scandalul iscat e insa departe de a se fi incheiat.




Dupa ce, intre 24 mai si 12 iunie, au avut loc dezbateri publice pe marginea propunerii de modificare a modului de delistare prin AGA, in cele din urma, a aparut si rezultatul. Dezbateri publice este mult spus, pentru ca, dintre toate propunerile din partea reprezentantilor pietei, au fost luate in calcul doar cateva, si acelea mai mult de forma decat de fond.
Oricum, masura vine tarziu, dupa ce toti actionarii majoritari au avut posibilitatea sa iasa de la Bursa. Cei care ar putea beneficia de aceasta masura sunt, in marea lor majoritate, emitenti care nu au mare legatura cu piata de capital si nu mai indeplinesc conditiile pentru a ramane la tranzactionare.


Singura companie care si-a anuntat intentia de a iesi de la Bursa si care va fi blocata de Dispunerea nr. 8 este Mefin Sinaia, in conditiile in care aceasta si-a amanat deja de doua ori Adunarea Generala care urma sa decida retragerea de la tranzactionare.
O bila alba pentru CNVM este schimbarea modului de evaluare, renuntandu-se la media valorilor obtinute prin mai multe metode. Minusurile acestui sistem s-au vazut in cazuri precum Semanatoarea, unde metoda activului net corectat a determinat un pret de 8,864 lei pe actiune, iar metoda fluxurilor financiare actualizate, un pret complet diferit, de 1,266 lei pe actiune. Pretul final, egal cu media celor doua, pare calculat mai mult dupa ureche: 5,065 lei pe actiune.




 CNVM ofera Bursei umbrela dupa ploaie