In sfasit, dupa aproximativ un an si jumatate de zvonuri privind datoriile pe care Prima TV le avea la Bancorex, s-a aflat cu exactitate, datorita anuntului AVAB, valoarea creditelor de care a beneficiat postul de televiziune. Compania Amerom Television SRL, firma cu capital integral american, este patronul postului de televiziune Prima TV, post condus de omul de afaceri Cristian Burci. Prin acest demers, AVAB incearca sa mai recupereze ceva din creditul acordat de Bancorex societatii Amerom Television. Practic, cumparatorul creantelor de la AVAB va deveni creditorul lui Amerom, urmand ca acesta ori sa-l execute, in cazul in care Burci nu-si va putea onora obligatiile, ori sa intre asociat in afacerea Prima TV.
Termenul de depunere a scrisorilor de intentii sau a ofertelor preliminare de catre potentialii cumparatori a fost stabilit pentru 25 octombrie a.c. Oficialitatile AVAB au declarat, totusi, ca daca nu va fi gasit nici un cumparator procedura se va relua. Si daca nici atunci nu vor aparea musterii? Raspunsul primit de la AVAB este evaziv: se va apela la o alta procedura, in conformitate cu prevederile legii. Detaliile sunt la fel de evazive. Aproape ca nu spun mare lucru despre garantiile Amerom Television SRL. AVAB motiveaza aceste „detalii vazute din avion” punandu-le pe seama faptului ca si cei care au inaintat pana la 25 octombrie intentiile de cumparare vor cunoaste informatii detaliate la masa negocierilor.
Cristian Burci, presedintele consiliului de administratie la Prima TV, a refuzat orice comentariu referitor la aceasta afacere. Hotarat lucru, televiziunea nu a fost domeniul in care Cristian Burci a reusit. Cel putin pana acum. Dupa ce a avut succes in domeniul publicitatii, numarandu-se printre pionierii acestei industrii in Romania, Cristian Burci si-a incercat puterile cu afacerile din presa. Cotidianul Ultimul cuvant, „un Rolls Royce al presei romanesti”, cum ii placea lui
Burci sa-l numeasca la ora aparitiei, s-a dovedit un esec de proportii. Esecul nu l-a descurajat. Dupa ce si-a oferit serviciile, in calitate de om de publicitate, prietenului sau Ilie Nastase, la alegerile locale din Bucuresti, si partidului condus de Ion Iliescu, la alegerile generale din 1996, Cristian Burci a revenit in afacerile din presa, reusind sa inaugureze in decembrie 1997, pe ruinele canalului Amerom 38, postul de televiziune Prima TV. La data lansarii se spunea cu insistenta ca Prima TV va fi televiziunea PDSR, invocandu-se apropiatele legaturi ale lui Cristian Burci cu acest partid. Zvonurile au fost sustinute si de participarea sa la constituirea capitalului social al Bancii Unirea, ce s-a vrut o institutie apropiata de PDSR. Valoarea investitiei in Prima TV s-a ridicat la 25 milioane dolari si dupa spusele lui Cristian Burci. S-a dovedit astazi ca, din totalul investitiei declarate, 15 milioane dolari au provenit din creditul de la Bancorex. Din pacate, in doi ani de existenta, Prima TV a fost doar o afacere proasta. Nimic din ce a planuit Cristian Burci nu s-a intamplat.
Nu va fi usor pentru AVAB sa vanda creantele Amerom. Pretul de cumparare se poate stabili prin negociere, deci poate fi mai mic decat valoarea nominala; dar chiar si asa, sunt putine sanse ca la negocieri sa se prezinte un cumparator din tara. Singura sansa pentru ca Burci sa scape de AVAB ar fi ca un operator de televiziune strain sa-i preia datoria si implicit sa salveze Prima TV.