Pericolul unei noi mari depresiuni economice a fost depăşit, însă economia mondială va avea nevoie de doi ani pentru a-şi reveni în totalitate, a declarat Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru Economie, citat de Mediafax.

Cu toate că cea mai dificilă parte a crizei a trecut, lumea se confruntă cu o încetinire de durată a economiei, comparabilă cu „deceniul pierdut” prin care a trecut Japonia în anii ’90, a afirmat Krugman, la un forum internaţional organizat în Kuala Lumpur, Malayezia.

„Nimeni nu cunoaşte calea de ieşire. Ne lipsesc foarte mult modelele”, a spus economistul.

În trecut, statele îşi puteau reveni rapid, ajutate de exporturi, însă, în condiţiile în care criza financiară s-a răspândit la nivel mondial, această soluţie nu mai este de actualitate.

„Dacă nu găsim o altă planetă către care să exportăm, nu putem avea o redresare economică susţinută de exporturi, ceea ce înseamnă că ne aflăm într-o situaţia gravă”, a avertizat Krugman.

El consideră că nici scenarii precum majorarea cheltuielilor de consum şi a investiţiilor din sectorul corporatist sau imobiliar nu pot ajuta la relansarea economiei mondiale, şi nici a celei din SUA. Krugman a subliniat că sistemul financiar trebuie restructurat pentru a se evita apariţia unei noi crize, în acelaşi timp elaborându-se legi mai eficiente pentru sectorul bancar.

Economistul a obţinut premiul Nobel în 2008, pentru lucrări în care analizază schimburile comerciale şi mondializarea.

SURSA: Mediafax